Arcul de triumf al bucuriei
Motto:”Eu nu am căutat,în toată viața mea,decât esența zborului!Zborul-ce fericire!”-Constantin Brâncuși
Un om simplu,mic,vulnerabil,dar cu mult talent și perspicacitate ne-a lăsat această comoară,acest aforism pe care trebuie să îl respectăm și să îl interpretăm așa cum este el.
Zborul este un sanctuar al libertății,al purificării,al liniștii.Un labirint plin de mistere,care ne învăluie în aripile sale și ne poartă peste tărâmuri necunoscute.
În primul rând,eu aprob ideea lui Constantin Brâncuși.O consider adevărată deoarece când mă așez vara în pădure pe mușchiul moale al unui copac bătrân și privesc cum păsările zglobii săgetează cerul cu atât de multă fericire,simt o scânteie de dorință a zborului.
Când privesc albinele,fluturii,buburuzele,libelulele și multe alte necuvântătoare zburând vesele prin natura mirifică,îmi doresc sa le fiu alături.
De asemenea,când văd frunzele arămii,ale copacilor triști că pierd încă un prieten,desprinzându-se cu o oarecare reținere de ramurile cafenii,iar apoi pornesc domol în adierea blândă a vântului rece în căutare de necunoscut ,iar apoi zburând lin către pământul care le va fi loc de veci,îmi doresc să le-nsoțesc.
Când văd cerceii cristalini cernându-se din cerul imaculat și venind rând pe rând să ne învăluie în magia și frumusețea lor și să se topească pentru noi,îmi doresc să vin cu ei.
Când simt cum încă o fiică a anului pleacă zburând ca prin farmec de pe tărâmurile noastre,făcându-i loc unei alteia care vine tot zburând în caleașca sa plină de farmecele cu care urmează să ne încânte văzul,mirosul și alte simțuri,îmi doresc să zbor cu ea.
În al doilea rând,când eu simt că un mic gând mai are câteva clipe de stat în mintea mea,iar apoi zboară repede înapoi de unde a venit risipindu-se ușor pe drumul care urmează să îl parcurgă până în lumea gândurilor,îmi doresc să merg cu el.
Când văd cum fericirea,bucuria,durerea,tristețea și alte sentimente se aștern în sufletul unui om și zboară alături de el pe meleagurile din care sunt venite,când văd cum un om plutește domol pe aripile unui sentiment,îmi doresc să simt și eu esența acelui zbor unic și miraculos.
Când simt că un sentiment inedit se apropie de mine și mă lovește brusc cu scânteile sale,stă câteva clipe în care mă ajută să o descopăr,iar apoi dispare prea repede zburând spre o altă lune,lumea din care a fost trimisă să vină și să mă ajute pe mine să caut comoara ascunsă în ea,îmi doresc să pot pleca alături de inspirație.
În altă ordine de idei,Constantin Brâncuși ne împărtășește prin acest scurt,dar impresionant aforism o mică parte din viața lui,o mică parte din ce a făcut el.Brâncuși a zburat pentru prima oară atunci când a închis ochii stând pe rădăcina puternică a unui copac din pădurea mirobolantă și a început să zboare cu păsările și insectele ce-l înconjurau.A continuat să zboare.S-a desprins de copilăria magică care l-a primit sub aripile ei ocrotitoare și a plecat în zbor către o altă parte a vieții împreună cu frunzele ce se desprind de copacii mlădioși și cu fulgii de nea ce pleacă din împărăția Crăiesii Zăpezii.
Zborul,totuși nu a dispărut din viața lui.A zburat încă o dată când și-a început viața de artist,a zburat în orașul iubirii odată cu primele sale sculpturi.Privind sutele de vietăți zburând prin lumea cea plină de pericole,s-a gândit să reprezinte prin arta sculpturii zborul lor.
El a zburat cu fiecare sculptură a sa în locuri noi.A iubit zborul la fel de mult ca sculptura.A reușit să se identifice în fiecare sculptură mergând cu pași lenți către maturitate.A început ușor,ușor să sculpteze o parte a realității,să sculpteze oameni.
Odată cu maturitatea vârstei a pornit în căutarea perfecțiunii;zburând către frumos,către impecabil,către absolut.
Peste ani și ani,după multe realizări,dar și eșecuri,a zburat în împărăția cerului.
Nu-i așa că uneori chiar și cei mai luptători oameni au nevoie de o pauză pentru a putea să-și reia zborul,pentru a se întoarce cu forțe noi?
Eu mă identific într-o oarecare măsură cu trăirile lui Constantin Brâncuși și cred că pentru a zbura este nevoie doar să îți deschizi aripile,să închizi ochii și să îți imaginezi.Astfel poți zbura către infinit alături de păsări,fluturi,frunze,fulgi de nea,gânduri,anotimpuri,oameni și inspirație.
Am primit într-o zi o cicolată cu esență de zmeură.Am gustat-o și am închis ochii,am simțit că zbor,credeam că am găsit fericirea.
Dacă am putea crea din ingrediente magice esența zborului,cred că noi toți am putea fi fericiți,veseli și determinați,dar totul ar fi prea frumos și s-ar termina prea repede(precum gustul de ciocolată cu esența de zmeură).Deci,nu ne rămâne decât să căutăm în continuare esența zborului.
Încercați!Încercați să zburați și veți putea să vă realizați toate dorințele!Ce fericire ar fi atunci!
De Chilea Andreea