Stau acu` timid in casa Si privesc peste fereastra, Mandra luna cum straluce` Multe ganduri le mai duce.

Multe ganduri spulberate , Vise multe sunt plecate, Au plecat pentru vecie Si s-au dus spre nimicie.

Din clipa-n care m-ai născut Mi-ai dăruit iubire Şi eu, în schimb, măicuţa mea Ţi-am adus fericire.

(3 septembrie 2014) Şi am rămas captiv într-o lume crâncenă şi meschină În care domină numai instinctul de supravieţuire şi viciul. Şi mi-e lehamite că trebuie să trăiesc în ea, Dar n-am ce-i face…

O zi, o oră, un minut O secundă, un moment, o clipire.. Câte sentimente exaltate Ce valsează toate pe un ritm straniu..

Sorcova vesela Ca la noi la Drobeta Mai langa piata Meva C-avem samanta cu carul Plimbata cu autocarul

Sunt în cimitirul amintirilor noastre, Unde au fost îngropate cele mai adânci sentimente pe pe care le-am nutrit pentru tine. Zadarnic alerg şi suspin, Căci tu nu vei mai veni.

Tu, depărtare, m-ai urmărit tot timpul! Când eram mic, țineai poveștile departe Astfel încât să n-ajungă la mine. Ce nu-ți plăcea? Că mi le citea mama?

Ne eşti mamă, ne eşti soră, Ne ajuţi si ne înveţi Şi cu vocea ta cea blândă Mai mereu ne dai poveţi.

Acum ceasul mi-a sosit Şi eu lumea am părăsit. Un înger stă înaintea mea Şi eu las astăzi lumea − Astă lume străină…

Un du-te-vino Pe linii portative Pe scări rulante De note demonstrative Canon în jur, deasupra alte trâmbe

Suntem supuşi unei incertitudini contestate: Marea înţepată de vârfuri de catarge Rămase agăţate de antice corăbii, Captive în adâncuri ca germenii de grău

De ce mă mai apropii şi mă mai îndepărtezi de cruda desfrânare, Dacă nu mi-ai încredinţat franghia de care să-mi agăţ speranţele?

Noroios e azi pământul… Chiar de ploaia s-a oprit De trei zile, of, mormântul… Tot acolo, împânzit.

nodul care-mi lega strâns gândurile a dispărut. probabil că a plecat să adune sorii într-o scrisoare. mi-a rămas doar funda care stătea pe creștetul

Versuri calde de vioara Armonii de primavara, Zambete calde suave,amintirii si gesturi fine Ma gandesc numai la tine Esti speranta mea din vis

Am lacrimi de tăciune pe faţa de pământ Durerea îmi rămâne şi încă tot mai plâng. Nu mai este în ceruri perdeaua gri de vise. S-a disipat în nouri, speranţele-s apuse.

Irozii ne-nconjoară cu gânduri necurate Şi ne cuprind pe-alocuri cu răutatea lor. Ne pierdem inocenţa, ne pierdem chiar prin fapte. Rămâne Omu-n veci…un simplu muritor.

Frânturi de veac se-aşează-n noi Prin clipe certe de eternitate. Pare că timpul uneori s-a scurs şuvoi Ca o cascadă infinită de etape.

Curcubeul amintirii e stăpânit de frământare Zbuciumul îndrăgostirii veghează a ploii sărutare! Furtuna sufletului umbrește mângâierea inimii Iar magia trăirilor e străbătută de fulgerul distanțării…

Noțiunea timpului nu mai e,s-a pierdut Printre însemnările unui absent trecut`! Răsfoiesc trăirile inimii, deja prăfuite Numai pe cenușă unui suflet stins iscălite…

Închis într-o carceră sumbră și pustie a inimii, Sufletul prizonier ispășește pedeapsa fără vina a știi. Judecat de destin și condamnat de iubire,fără apărare Devine deținutul sorții fără a avea drept de eliberare!

Gândurile sunt înfrigurate de același dor străin Pierdute ca pașii în zăpadă,fără a ști de unde vin Numai făclia trăirii e fantasma ce pare să învie Rătăcită în crivățul uitării,precum o dragoste târzie

Sufletul e lipsit de a inimii bătaie Asemeni unui felinar,fără urmă de văpaie! Nicicând nu se va înălța la cer Precum privirea unui înger…

Vara este pe sfârşite Dar noi privim tot înainte Spre o toamnă îmbelşugată, Cu vin bun şi de durata. Ea acum a început

Ceea ce am iubit, ceea ce am sperat- M-am răzgândit, nu vreau să uit! Ceasornicele indică oră de trecut,

De-ale toamnei…și vântul și frigul și lumina… și frunzele și culorile calde și mirosul dulce de lemn ud și norii și cerul, ploaia și ceața grea…

Mi-a rupt octombrie cu degete de vânt pădurea şi-a-ntins melancolia până-n poarta mea, parfumul strugurilor copţi îmi arunca în faţă,

Doar un suflu vedic nu sporește reîncarnarea dar nici miile de cruci n-aduc pe cel de sus. Odraslele pieirii s-au luat în piept cu marea de și soarele de teamă, veșted, a apus.

Plecat-ai cu inima-mi frântă, Uitatu-m-ai în greu suspin, Privirea mi-o lăsași plângândă

Dacă ai vrea, aş putea fi scoica ta Iar tu perla ascunsă în carnea secretelor mele, Sau ai putea, când am visa Să te strecori, iluzionist trăgând ale timpului perdele.

Cînd în limba dragostei, muzele încep să cînte Într-un glas desfătător, zămislit să ne încânte Cînd amorul lin plutește, dulce vis ne înconjoară

Singură, la mijloc de cer, Lucrarea lui Dumnezeu, O pasăre fără ochi Zboară în cercuri.

Stii? Aseară….aseară… Am intâlnit un inger Statea pe o piatră de mormânt Si lustruia neincetat o literă

Două zile ieri se legănau bețive Pe inelul gândurilor tale și-au căzut, lovite de lumină, au atins pământul roz al nopții

După ce că-i știrbă, slută Incultura S-a trezit neghioaba, să deschidă gura Întreabă ironic, ponegrind Cultura: “Vii în astă seară, să vezi veselie

Brav spirit al dragostei nemuritoare, Cel ce prinzi formă înainte de început, Dă lumii întregi visele-ţi fremătătoare, Coboară din înalt pe carul din aur făcut.

Într-o oră târziu o voce mă trezeşte. “Ia-ţi pixul, ridica-te şi creşte.” Eşti capabil să schimbi oamenii şi lumea. Tu nu eşti una cu giurumea.

Viețuitoare turmentate, de arșița marelui bombon se chinuie să călătorească cu ochii lor minusculi, în atmosfera veselă

Ți-a căzut un plămân de lângă inimă și miroase-a sânge, a stele și-a scotch cu care-am tot lipit ceasuri la inimă

Un mesaj subliminal m-a trezit în toiul nopţii, Am deschis în grabă ochii, mă aflam în faţa PORŢII Ce părea să îmi arate, ca pe-o unică minune,

Nisipurile s-au deschis flămânde, Şiruri prelungi de scorpioni le-au spintecat, În drumul lor spre oazele plăpânde,

O, stea a infinitului, Ce-ai apus în zările necunoscutului, De ce te-ai ascuns în umbra întunericului,

Dintr-o lume paralelă, gândul tău mă urmăreşte Încărcat de înţelesuri mult profunde şi bizare. De atâta energie, peste vise-mi străluceşte

În viață, este greu să te descurci Când vezi la știri cum mor cu miile de prunci Și mamele pierdute, întreabă retoric,

Ti-am promis carnea drept urma Lapte viu din vechea turma Noapte in margaritare

Poate si-acum te-as fi iubit Si totul ar fi mers Si-as fi ramas indragostit Atat de neinteles

E noapte şi te caut cu multă frenezie, Copila mea, TU, pentru mine, eşti ca o poezie. Şi mă-ntreb…, şi sper într-o minune…, Dar sufletul mi-e greu, culm de amărăciune.

Mă arde dorul de aprilie Şi pomul nerăbdător să se scuture Mă loveşte vântul ironic cu praf Schimbându-şi direcţia în funcţie de cerinţe.

Rost de candela Dumnezeu s-aprinde Cu fiecare lacrima Cursa din cerul Ce nume nu are

muţi de uimire am rămas când am văzut mieluşelul luând-o la fugă bezmetic parcă şi nu l-am mai prins, nu

Fără să-mi intuiesc chemarea și destinații zilnice de zbor pășesc pe lut asemeni unui oarecare cu titlul consacrat de muritor.

Trecutul despre Viitor: Cine este el, de fapt? Toată lumea vrea sa privească spre el Cu seninătate şi speranţa. Dar toţi rămân prinşi în mine,

De ce când eu am mult, eu vreau mai mult? De ce nu mă mulţumește nimic și vreau să urc să urc? De ce nu-mi zic privind în urmă: ”e destul”!

Plictiseala se plimbă pe stradă Îmbrăcată în palton Și purtând sacoșă Se minte că e folositoare

S-a dus și februarie, E la porți aprilie, Iarna parcă s-a sfârşit, Dar primăvara n-a venit.

De-aş vrea, Aş putea citi Şi viitorul, Şi trecutul, Doar uitându-mă La prezent; Trecutul, Cu greşelile,

Strigam mereu si criticam ca mai nimic noi nu avem, Dorim mai mult, mai ieftin, mai usor, Batandu-ne cu pumnii-n in piept,

E seara-n asfințire, Și plină-i de povești Luna printre stele, Cînd tu în cale-mi ieși.

Mă tot întreb dacă ți-e bine Ai reușit să treci de mine? Mă tot întreb și mă crispez Un cuib în suflet îmi păstrezi?