Domnul Popescu şi Domnul
Domnul Popescu a fost binecuvântat de tânăr cu lipsa membrelor inferioare, Dumnezeu sau Domnul ştia de lucrul acesta şi chiar dacă domnul Popescu i se plângea,
Domnul Popescu a fost binecuvântat de tânăr cu lipsa membrelor inferioare, Dumnezeu sau Domnul ştia de lucrul acesta şi chiar dacă domnul Popescu i se plângea,
„Deşi nu am trăit în mintea unui optimist pot spune că acesta conştientizează la fel de dramatic momentul ciocnirii gândurilor abstracte numite generic –de dor”
eram la fel ca la început murdar de vise şi complot, cuvinte magice sau terne, linişte, cauze complementare,
Îşi imaginase viaţa ca pe o imensă pânză albă. Această pânză abia aştepta să se coloreze de la sine.
când o sa simt căldura din tine ruptă intre picioarele grele şi păroase, coapse dulci pline de negi şi furunculi
Am o cutie magică! O cutie pe care nu am să o deschid niciodată. E ascunsă pe balcon
Am fost la un sculptor faimos zilele trecute, aveam copilul nou-născut cu mine. plângea.