Autocunoaştere
Sunt asemeni unei veveriţe leneşe Ce se târăşte pe iarba udă, Rece la atingerile viermilor, ce mă trag Şi mă-mprăştie printre ruine
Sunt asemeni unei veveriţe leneşe Ce se târăşte pe iarba udă, Rece la atingerile viermilor, ce mă trag Şi mă-mprăştie printre ruine
Din inima scăldată-n reflectări tragice, Zvârcolind ţesuturi, Cuvinte desuete se scutură, rânduri,
Să fie lumină! Nopţii singurătăţii să-i fie pierire! Topindu-se , fărâmă cu fărâmă