Se ţes plăceri apăsătoare în distanţa dintre noi Timpul se scurge în amontul primei atingeri În ochii tăi se derulează filmul ruşinos

Am uitat că există şi ceruri albe pentru zilele în care eşti prea grea. M-am aşezat odată sub nori;

Dintr-o privire Gândul tău a devenit glasul meu, Dintr-un sărut Tremurul tău a devenit pulsul meu, Dintr-o îmbrăţişare Braţele tale au devenit aripile mele,

Cerul e-acoperit de-un nor Îndrăgostit, Dar e nefericit,

Nu-mi dă nimic… Şi totuşi de-ar putea, O, de-ar putea să-mi dea ce nu-i cer incă

Privesc spre ceru-ncununat mereu de stele, Inspir mireasma dulce-a lunii grele, Și îți șoptesc cu vorbe line-n cânt,

Sunt eu, eşti tu, suntem noi doi? E trupul meu care te cheamă E sânul tău ce mă dezmiardă,

Iubitul meu, în această zi Ne îmbătăm din cupele dragostei. Treptat îţi simt trupul aproape,

În somnu-i dulce-amăgitor O geană de lumină Mângâie-argintul pleoapelor

Fără clipe care să miroase a păcat te scot din minţi,din papucii de casă şi te trimit să îndrugi verzi şi uscate,

Va fi o noapte obișnuită Vei adormi, iar dezvelită Luna va fi la locul ei

Eiii… ce liliac frumos! Un păr bălai o aluniţă pe obraz Şi o cătare verde praz

Azi Soarele e infinit mai soare Aerul infinit mai aer

Stam singuri în coșciugul înghețat , Plin de omăt abia căzut Pe ofilitele flori de pe mormânt .

Eu sunt ploaia, tu pământul Tu eşti mintea, eu sunt gândul, Eu sunt versul, tu eşti rima,

Vino, Să acordăm corzile viorilor sufletelor noastre, Vino,

Tu eşti zi şi eu sunt noapte Făurim visuri deşarte, Ce nu se vor împlini

Flacăra sufletului viu, iubirea, Picturi ţesute de Cupidon. Hărţi decizionale, cu menirea,

Îmi plac lucrurile drepte Vreau să fim două laturi într-un pătrat Să am siguranţa că posed un refugiu stabil

După o zi, o mie mai trecură. Se încreţeşte şi deşertul de căldură, Iar ochii crănţănesc pe-orbecăite

Suspine vagi se-aud ȋn vis Şi mă cufund ȋn apa cea adȃncă, Dar mă ȋntreb: de ce mă simt cuprins

Tu, eros mut,nebun apari ca o căpuşă Şi-mi săgetezi amoru’ spre cea vie păpuşă Cu ochii de smarald şi părul lung ,bălai

Cuvinte dulci ca nişte lacrimi amare Cuvinte fierbinţi spuse într-o zi senină sub clar de soare Cuvinte, îmbrăcate în gesturi fine, tandre şi uneori neclare

Femeie, întinde spre cer o mână Să-ţi picure-n palmă lacrimi de lună. Rodia obrazului s-o-mbujoreze vântul,

când o sa simt căldura din tine ruptă intre picioarele grele şi păroase, coapse dulci pline de negi şi furunculi