Eu sunt toţi oamenii din toate timpurile şi din toate ţările din toate caleştile şi din toate gările aşadar sunt un fel de personaj colectiv

Îl poţi recunoaşte relativ uşor, chiar dacă, pesemne din teamă de nefiresc, umblă travestit în te miri ce, în umbră, în lemn de sicriu, în umbrar, în lehamite, în apostol,

Rămăsesem în afara trupului, aşa cum rămâi pe peron în urma trenului care tocmai a plecat, era mai bine, în plus de asta mă bărbieream cu mai multă uşurinţă

„Cum să te găseşti nerătăcind?”, am întrebat un meşter de busole a dat din umeri, n-a ştiut să-mi răspundă, era doar un amărât de breslaş dependent de miazănoapte

Am rupt un colţ de lume, l-am înmuiat în lapte Să îl albesc, să pară alt colţ din altă lume Una în care-adesea sunt înhămate şoapte

Lui Mihai Mărgineanu Dă, Doamne, să mă calce un submarin albastru, să-mi taie carnea-n două şi rânjetul în şase, în nouă nemurirea când s-o târî pe strasse

Am rupt un colţ de lume, l-am înmuiat în lapte Să îl albesc, să pară alt colţ din altă lume Una în care-adesea sunt înhămate şoapte La galbene tramvaie de lemn crescute-n brume

Când îmi vor creşte aripi şi cred că mi se-ntâmplă Curând, în viaţa asta, mă-nţeapă omoplaţii Mă voi sui la ceruri să-mi pun o stea pe tâmplă

În mlaştini puturoase şi acre ară morţii Cu minutare lucii meşteşugite-n pluguri Tresaltă caraghioase lăcustele sub juguri

(Domnului Andrei Pleşu, autorul volumului „Despre îngeri”) M-am dus la snowboarding cu sfinţii pe pârtia tristeţii neînţelese, rânjeau cu gura pân’ la cer părinţii