Fantasticul
Uneori mă întreb cum de mai am atât curaj să trăiesc, într-o lume în care nu mă
Uneori mă întreb cum de mai am atât curaj să trăiesc, într-o lume în care nu mă
Se ţes plăceri apăsătoare în distanţa dintre noi Timpul se scurge în amontul primei atingeri În ochii tăi se derulează filmul ruşinos
Dintr-o privire Gândul tău a devenit glasul meu, Dintr-un sărut Tremurul tău a devenit pulsul meu, Dintr-o îmbrăţişare Braţele tale au devenit aripile mele,
02. Aprilie.2012. Către Victoria Popescu
Au invins visele mele Nimeni n-o sa mi le ia Cerul iar e plin de stele
Fă-te foc şi pară, Fă-mi inima de iubire să tresară Fă-te ploaie sau vânt,
Pe malul lacului, Din marginea satului Ea sărută gura băiatului
Închid ochii şi răsuflu adânc.Aceats lume e prea săracă în idei.Să creăm alta! Realitatea fadă dispare în neant, se dizolvă după ochii mei strans închişi.Mi-e frică.Unde voi ajunge?Cât de departe voi călători cu mintea?Cu acel univers nem[rginit, deschis mie şi… Read more ›
* E un oraş boem cu clădiri îngrămădite unele în altele ca într-o horă arhitectonică a vremurilor trecute. Palatele în stilul secolului al XIX-lea, catedralele gotice, bisericile trecute prin repetatele focuri ale năvălitorilor, muzeele şi numeroasele ceasuri mecanice creează acea… Read more ›
Când timpul m-a-ntrebat: “Credeai că o să scapi?” I-am răspuns sincer că bătrâneţea
Omul cãtre existenţa sa: – Îţi simţi ivirea grãbitã Tresari neobositã, Înduri şi ierţi Clipeşti plãpând Sau zaci tãcând. Aştepţi o razã vie, Învãluitã-n bucurie Şi presãratã cu melancolie. Existenţa cãtre om: – Eşti doar o clipã suspendatã Un gând… Read more ›