Purtăm poveri ce nu-şi au rostul
Purtăm poveri ce nu-şi au rostul În viaţa asta mult prea scurtă, Şi ne mirăm că uneori, Clacăm la singura redută.
Purtăm poveri ce nu-şi au rostul În viaţa asta mult prea scurtă, Şi ne mirăm că uneori, Clacăm la singura redută.
De vrei în viaţă reuşită, Aceasta este cu putinţă; Nu-ţi trebuie o minte strălucită,
Va fi o noapte obișnuită Vei adormi, iar dezvelită Luna va fi la locul ei
Am găsit uşa deschisă. Am intrat în camera ei şi am văzut-o ghemuită în colţul în care fusese cândva un pat improvizat. Stătea de-a dreptul pe podea, cu spatele lipit de perete, cu mâinile încrucişate pe genunchii albi, osoşi, pe… Read more ›
Mă destram în noapte pe nisipul rece, Norii-mi curg pe umeri, valu-n doruri trece.
Plângea un pui de rândunică , abandonat pe trotuar, avea ruptă o aripă,
nu era timp să primenesc aşteptarea nici zorii sau roadele apusului ieri culegeam în joacă cîte un bordei de piatră al serioaselor furnici şi dăruiam emotiv fiecărei clipe o amăgire scursă din chipurile falnice ale istovitoarelor zile De Florina Stan… Read more ›
Eram dezolata de tot ce se intampla..Ma simteam singura; exact ca un copac toamna, cand nu mai are nicio pasare pe crengile sale, cand florile si roadele pentru care fusese admirat ceva timp disparusera, si care, in ciuda singuratatii si… Read more ›