O după-amiază în parc
În sfârşit avea o zi liberă! Era o zi frumoasă, nu prea călduroasă. Timpul se dilata în mod plăcut. A ajuns în parc. A căutat un loc mai retras, pe o bancă, la umbră. Avea cu ea cartea preferată. Abia aştepta să se cufunde în lectura palpitantă.
,, Sunt o norocoasă!,, îşi spuse Andreea,cu un zâmbet interior. Era linişte. Sufletul şi mintea îi erau în lumea cărţii.
Un plâns deznădăjduit,uşor răguşit o făcu să tresară . Furioasă, se întoarse spre sursa distragerii: un domn înalt, de care se agăţa o fetiţă în verde,cu lacrimi pe obraji,îşi făcură apariţia chiar lângă ea.
De unde veniseră?
Fetiţa era cu adevărat disperată.
Andreea se uită nedumerită spre domnul care încerca să îndepărteze fetiţa ,cu gesturi calme. Micuţa vorbea într-o limbă necunoscută, cu o tonalitate ciudată, când foarte subţire,când gros ca o fumătoare înrăită.
Deodată, bărbatul o apucă de cap şi începu să tragă cu putere :
– Nu! ţipă Andreea. Omorâţi copilul!
Bărbatul nu a fost impresionat de strigăt. Continuă acţiunea. Fetiţa tăcu. Bărbatul îi scoase capul, prin care vorbea, părea să fie al unei păpuşi. În gât avea un aparat. Bărbatul începu să-l verifice atent, încercând să-l repare.
– Doamne, pare cu adevărat vie!spuse Andreea care nu-şi revenise din buimăceală.
– Chiar este o păpuşă vie! Răspunse bărbatul. Are însă momente de oboseală , îmi scapă unele lucruri în funcţionarea ei.
– Dumneavoastră aţi inventat-o?
– Da, dar mai am de lucru încă!
– Ce vreţi să faceţi cu ea?
– Să păcălesc lumea!
– Să păcăliţi lumea? Cum? De ce?
– Cum? Folosind-o ca pe o fiinţă adevărată. De ce? Am mai multe motive!
Andreea tăcu. I se păru absurd. Bărbatul era un om ciudat. I se făcu frică. Se ridică şi vru să plece.
– Unde plecaţi? întrebă bărbatul.
– Ce vă interesează? Răspunse uşor iritată, Andreea.
– Păi, nu mai puteţi pleca acum, pentru că îmi cunoşteţi secretul!
– Cum aşa!? Ce secret? Nu mă interesează!Lăsaţi-mă în pace!
Bărbatul începu să râdă straniu.
– Nu mai aveţi pe unde pleca!
Andreea observă că în jurul ei, la o distanţă de trei-patru metri, se ridica un gard verde, din sârmă deasă, ca un ţarc. Se sperie de-a binelea.
– Ce se întâmplă? Strigă ea. Lasă-mă în pace!
Bărbatul o privea cum se agită râzând şi având în mâini capul păpuşii care o urmărea cu privirea.
Andreea striga disperată,alerga şi lovea cu pumnii în gardul de sârmă.
Plângea şi se agita fără nicio putere. Căzu…Se făcu întuneric în mintea ei…
– Domnişoară, vă simţiţi bine?
Deschise ochii,speriată. O femeie stătea lângă ea pe bancă şi o mângâia uşor.
– Vi s-a făcut rău! Beţi puţină apă!
Bărbatul, păpuşa,gardul…dispăruseră. Adreea era buimacă. Nu , nu visase. Sigur!
Se îndreptă obosită şi tristă spre ieşirea parcului.
Acolo văzu o domnişoară care intra având o carte în mână. Se uită la ea şi diperată îi spuse:
– Îţi dau un sfat! Nu citi în parc! Este periculos!…şi plecă mai departe, urmărită de privirea nedumerită a tinerei.

De Anca Oprea