Freamăt
Un val de nori întunecaţi se apropie dinspre est…Se apropie de căsuţa din lemn în care mă aflu.
Privesc pe micuţa fereastră ceea ce pare a fi o furtuna;ce-i drept,pare a fi mai puternica decat in mod normal.
Mă sperie puţin,recunosc,asa că închid fereastra grăbită,încui uşa şi mă aşez agitată în faţa şemineului,privind în gol,parcă proiectând pe un perete gol,cu gândul,imagini ce ar fi putut să mă calmeze.Reuşesc să mă liniştesc doar pentru câteva clipe,căci acum incepe totul…
Simt ceva rece pe şira spinării şi in continuare se aude un vuiet puternic de afară.
Deschid sfios uşa şi ies in prag iar curiozitatea mea pare a caştiga acum în faţa fricii.
Încă nu ştiu cum să reacţionez,pentru că o mireasmă puternică,amară îmi patrunde, parcă,toate simţurile şi cred că mi-am pierdut cunoştiinţa pentru că altfel nu-mi pot explica ce se întâmplă cu mine.
Îngeri roşii coboară de jos iar nişte lumini puternice urcă de sus…aud un foşnet foarte aproape de mine.Mă întorc în stânga,în spate,mă învârt nedumerit în cerc,însă nu vad nimic care să producă acest zmogot care devine greu de suportat.
Inima începe să-mi bată cu putere şi să-mi pulseze sângele cu o viteza mai mare decât în mod normal.
Sunt îngrozit,cred…şi încă nesigur…şi se aude un clinket în surdină;ca atunci când loveşti fin,cu o linguriţă din argint pur,o bucată limpede de cristal.Se aude către urechea mea stângă si trece,aproape fără să-mi dau seama,spre urechea dreaptă,apoi o ia de la capăt si îmi tot răsună în cap până într-un final,când se opreşte.Însa tot pare că îl aud,căci mi s-a întipărit ca un ecou adânc în minte.
Deja văd imagini şterse dar,chiar şi aşa ,nu le pierd din vedere.
Devine ciudat,căci văd o vrabie căzută,chiar sub copacul cu crengi groase,asimetrice si uscate,din faţa mea.O ridic de jos şi o privesc atent,cu ochii mari,ţinând-o atent în palmă.
Culoarea penelor ei nu mai e gri,cum ar trebui sa fie,pierzându-si astfel,farmecul.Este plină de praf şi pare fără speranţă,chiar dacă aud un ciripit aproape inexistent atunci când îmi aplec urechea spre ea.Sper că nu-l confund cu clinket-ul ce încă îmi răsună în cap.
Îmi dau seama imediat,însă,că nu greşesc si că este,într-adevăr, vorba despre un ciripit.
Biata pasăre..se scutură uşor şi încearcă să respire.În câteva secunde,surprinzător,îşi ia zborul din palmele mele şi dacă te uiţi acum pe cer,vei vedea o vrabie alba căci,cum am mai spus,şi-a pierdut culoarea.
Zboară până ce se pierde în zare…
Îngerii roşii încearcă să-mi şoptească însă refuz să-i mai ascult,căci am auzit prea multe şi mă doare capul îngrozitor.
Cred că totul revine la normal,pentru că luminile care urcau de sus,sunt din ce in ce mai slabe si norii negri se retrag.Sper că nu mă înşel şi că am dreptate pentru că vreau să se termine…Şi chiar asta se întâmplă.
Ciudat este faptul că în tot acest timp nu m-am clintit din loc,cu toate că impresia asta o aveam.
Eram tot în pragul uşii…îmi era frig…
Dragoi Maria Loredana
Lucrător comercial
Bucuresti