Poate zambiti, poate sunteti incruntat sau poate, pur si simplu, nu pricepeti. E o idee plecata de la sora-mea. Arta de a-ti pune bete in roate…Asa mi-a spus intr-o zi. Sa scriu, despre asta. Asa cum pot, sa scriu, Ca sunt inzestrat de la natura, cu aceasta arta.Nu cu arta scrisului, ci cu cealalta arta. Aceea de a-mi face viata complica, cand ea e simpla, mai complicatya cand ea e complicata si imposibila cand ea, viata, e foarte complicata. Este, cu adevarat, o arta si nu oricine este inzestrat. Totul se face cu maiestrie, eleganta, acuratete, talent, pricepere si mai ales, cu multa inconstienta, foarte bine pusa la punct.

Calculata, studiata, gandita, asumata si evident, de multe ori …spitalizata. Inchipuie-ti, ca esti pe bicicleta, te plimbi, evident si in mana adreapta ai un bat. Ok. In timp ce dai de zor la pedale sau cobori,in vale, exact cand te simti mai bine, cand e viteza perfecta, constient fiind, pentru ca asta inseamna, cu adevarat arta, batul pe care il tii in mana dreapta, il apropii, usor, de spitele rotii din fata, sau din spate , ale bicicletei, pe care o calaresti, iar apoi, ca un reflex, ca o nevoie, pentru tine sau pentru altul, bagi batul,intre spite. Pentru a se opri. Uite asa…

Nu conteaza, foarte mult. cat de repede o faci, pentru cine si in care roata. Efectul este acelasi. Iti rupi gatul. Dar arta de a face gestul… constient, cand iti e mai bine, in viteza, fara plasa sau genunchiere si cotiere si fara casca…ce poate fi mai rau? Este o arta. Arta de-ati taia craca de sub picioare, ar fi un alt exemplu excelent sau arta de a te impusca in picior. Totul pleaca de la un impuls intern, un gest plecat dintr-o dorinta, din negandita dorinta de bine, de bine fara de mine, as spune, fara a vedea dincolo, de gest. Este un sentiment de geniu, pe care nu oricine il are si nu oricine are sansa de a se naste, astfel. Este acel gest, total lipsit de simtul de supravietuiere, cand anticorpii, neuronii, creierul si muschii sunt plecati la scaldat, la biliard sau la Monte Carlo si lasa corpul sa actioneze instinctual. Hm! Am spus: instinctual? Nu, ca si asta e plecat la scaldat, cu ceilalti. Este gestul celui ce-si taie craca pe care sta, cu gandul ca salveaza pisica din copac, omida ce nu poate cobori sau maimuta ce are rau de inaltime. Si de fiecare data, apar, in minte, cuvintele: nu inainte ci dupa, s-apuc casa gresesc  sau  : buna ziua ti-am dat, belea am capatat  sau nici o fapta buna nu ramane nepedepsita. Evident, ridici din umeri, te scarpini in cap sau dupa ureche, fiindca nu pricepi o iota, faci marunt din buze si termini printr-un oftat. Asta in cazul in care nu ai si o buza sparta, un picior rupt sau mancat de un caine bagabond sau nu esti lovit de o masina, care nu iti era destinata tie..Asta, asa, dintr-o pornire nestapanita, de a face bine, fara sa ti se ceara.