Introspecție

Amurg dezlănțuit în vise
Un dor copleșitor de viață
Sete de nemurire…

Avidă și neîncetată căutare
Îmi copleșesc întregul Eu…
Sunt eu fărâmă dintr-un semizeu?

”Cine sunt eu?”
Se creionează în fiecare zi în sufletul meu
Și uneori rămâne impregnat zile în șir
Dar uneori se șterge, în momente de uitare…

Astăzi îl simt tatuat în mine,
mă copleșește.

Mi-e teamă de lumesc
Mi-e dor de aparentul ideal
Aș vrea să izbăvesc
Să cresc, să înțeleg, să zbor
Acolo unde timpul nu există.

De Andrada Galdau