Împărtăşind codrului stihuri

Găsitu-m-am într-o poveste,
Găsitu-m-am adânc, adânc,
Găsitu-m-am lânga o trestie
Iar cântul ei mă zgarie-n gând.

Şi este frig iar vantu’ bate
Mă-nebuneşte tot mai mult,
El de la cale mă abate..
Dar unde merg ? Şi cine sunt ?

Şi drumul pare nesfârşit,
Un mic mister sper infinit.
Şi brazii-s trişti şi suferinzi,
Padurea mea..De ce te stingi?

Şi mă apasş tot mai tare
M-apasă frigul pe picioare.
Şi simt ca o sa cad în gol
Ce gol ascunde al meu dor?

Dar când privesc cu teamă-n faţă,
Se-arat-omătul în amurg,
Iar eu departe sunt de casă…
Şi lacrimile-ncep de curg .

Găsitu-m-am într-o poveste,
Găsitu-m-am adânc, adânc,
Găsitu-m-am lânga o trestie
Iar cântul ei mă zgârie-n gând.

O Doamne! Îngaduie-mi o mică stea..
Drumul să îl pictez pe ea.
Eu tot alerg dar nu ştiu unde..
Iar timpul de fugit se scurge.

De ce sunt eu cea ce aleargă?
De ce nu pot să stau şi-atât?
Simt cum ceva mă urmareşte,
Şi tot pătrunde-n al meu gând.

Cine sunt eu ? Şi ce tot fac?
De ce nu pot sa mă opresc?..Să tac…
Am doar o inimă ce bate..
Dar ce tot spun?..Chiar am dreptate? …

I-aşa de frig…Şi plang..Dar tac.
Şi cad încet lâng-un copac.
Ce codru trist…şi melancolic..
Iar fulgii curg din cer sinfonic.

Găsitu-m-am într-o poveste,
Găsitu-m-am adânc, adânc,
Găsitu-m-am lânga o trestie
Iar cantul ei mă zgarie-n gând.

O, ce acru-i gustul tău, pădure..
Aroma ta mă duce-n nesfârşit,
Mirosul tău de brad şi mure,
Mi-atacă sufletul timid.

Şi parcă cânt, dar cânt o poezie..
Şi cum zâmbesc şi râd în gând..
M-ai capturat cu totul, sunt doar codru,
Ia-mă cu tine să te-ascult !

Şi graiul tău ie-n ceaţă…
Dar eu te inţeleg perfect,
Vino de-aleargă lânga mine,
Vino, pădure! Mă găseşti lâng-al tău tei!

Şi sunt complet indusă în eroare,
Copleşită de-al tău farmec ţipător,
Ce cer imens cu gura mare…
Gurmand de stele mâncator.

Găsitu-m-am într-o poveste,
Găsitu-m-am adânc, adânc,
Gasitu-m-am lânga o trestie
Iar cântul ei mă zgârie-n gând.

Înca tot merg şi-alerg râzand
Şi desenez portrete-n gând.
O, ce artă faci pădure…
Învaţă-mă să fac lafel.

Învaţă-mă să fiu ca tine
Şi să îmi fac propiul noroc.
Şi spune-mi de-ţi sunt eu amică..
Şi dă-mi şi mie-al tău cojoc.

Şi de am să te mai supăr..
Sau am să te amăgesc..
Să ma ierţi te rog, pădure!
Că nemuritoare eşti!

Şi fi amica mea de veci!
Şi braţ la braţ noi sa umblăm!
Doar tu să ştii secretul meu,
Doar tu să ştii să mă-mbunezi!

Găsitu-m-am într-o poveste,
Găsitu-m-am adânc, adânc,
Găsitu-m-am lânga o trestie
Iar cântul ei mă zgarie-n gând.

De Ioana Mihuţ