Eram dezolata de tot ce se intampla..Ma simteam singura; exact ca un copac
toamna, cand nu mai are nicio pasare pe crengile sale, cand florile si roadele
pentru care fusese admirat ceva timp disparusera, si care, in ciuda
singuratatii si a melancoliei, astepta primii fulgi de nea care sa-i aduca
uitarea, ca in primavara sa fie la fel de “adulat”, sa revina poate mai
imbelsugat decat anul anterior.

Melancolia mea se inalta, biruindu-ma, cu fiecare fraza care imi posta o revelatie
asupra starii mele:

“-Cum poti sa ai cruzimea sa siluesti sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e
sfant, domnule…”
Mai apoi citisem:

” Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic; asa ca eul meu, ca mama mea,
ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile, amandoi, si vrem sa
pierim la fel amandoi..Pentru mine insa, care nu traiesc decat o singura data in
desfasurarea lumii,ele au insemnat mai mult decat razboaiele pentru cucerirea
Chinei, decat sirurile de dinastii egiptene, decat ciocnirile de osti in necuprins,
caci singura existenta reala e aceea a constiintei.”

Simteam fiecare cuvant umblandu-mi prin tot trupul; un fior al dragostei ma cuprinse
in ciuda melancoliei mele..

Da?! Acest barbat iubea! Vedea in femeie un alter ego, de aici si drama
indragostitului de absolut..Iubirea i se parea implinita doar atat timp cat ea
impartaseste idealurile sale..

Intotdeauna mi se spusese ca as fi mult prea idealista, tocmai de aceea,faceam,
inconstient,asemanari intre mine si el.

Eroul romanului era nascut din framantari, scepticism, tensiune intelectuala si
etica umana. El traieste o singura data un mare sentiment, asadar “singura existenta
reala este aceea a constiintei”.

Stiam ca o sa gasesc si eu acel “exemplar unic”, cel care o sa-mi fie sortit si cu
care, intalniti in raul heraclitic, o sa impartim adevarata dragoste.
Secolul al XXI-lea nu stiu daca mai pretuieste dragostea, sau daca ea mai e vazuta
din acelasi unghi.
E un pic altfel:” iubesti intai din mila, apoi din indatorire, din duiosie, iubesti
pentru ca stii ca asta o face fericita”.

Probabil o sa urmez exemplul zeitei Salmacis, care indragostita de Hermaphroditus,
l-a cuprins in brate cu sila si fiindca tanarul se zbatea sa scape din stransoare,
Salmacis s-a rugat fierbinte zeilor sa le uneasca trupurile pentru totdeauna. Doar
atunci vom putea “sa pierim la fel amandoi”.
Acum, doar Morpheus imi tradeaza vrerea.

De Rodica Dinu