Zâna dimineţilor aceste
cu surâs sprinţar, şăgalnic,
îşi întinse mâna, încet lăsând
să curgă
apa vie din izvorul nemuririi…
Ridicându-şi  fruntea către ceruri
dulcea zână cu părul bălai
îşi oglindi privirea în seninul blând al
cerului,
degetele-i cuprinzând măreaţă rază
de lumină.
În sclipiri timide, licuricii
felinare roşii, galbene, albastre au
înconjurat pădurea; frunzele, mai ieri căzute
dans de nuntă lângă-un râu au început
străbătând întreaga zare: ghiocei, treziţi
din veghe, fruntea spre zenith şi-au
sumeţit:
– Primăvară! Primăvară!…
Să străbatem codrul şi cu florile de gheaţă
Rugi de pace şi iubire să aducem
întregii naturi…
Cu urechea pâlnie, o lăcrămioară
scormoni pământul lăsând să răsară
întreaga-i tulpină, la-nceput săgeată,
 pădurea să-mbălsămeze cu parfum
Divin…
Dinspre nord, furios că nimeni ascultare
nu-i dădură, Crivăţul faţa-şi întoarse către
dulcea, blândă armonie:
c-un toiag tăind pădurea, din înălţimi
începe hlamida albă începe a cerne…
Scuturându-şi apoi haina, îmbrăcă şi pom şi floare:
felinarele-ngheţară stand de veghe în
pădurea deasă, deasă iar timida
Primăvară lăsă Iarna rondul lunii
Să şi-l facă…

De Olariu Elena