te aşezi în spatele clipelor pluviale
ca şi când cerul ar plânge prin tine
şi mă cuprinzi în braţele
ce atât de strâns îmi redau chiar libertatea de a trăi
râdem în hohote
când îţi spun că mi-e bine
şi lângă tine nu mă încearcă stări
de claustrofobie
te aşezi în spatele dorinţelor mele
ca şi când toată lumea mea ar fi lipită
de tine
şi veşnicia unor săruturi depline
ne conturează universul fracturat
din marele cosmos unde armonia
se naşte chiar din muzica sferelor
aici între pereţii camerei noastre
care se dilată să nu ne comprime cumva
fervoarea tic-tacurilor de inimă
căci aşa măsurăm noi timpul
muzica e dincolo de auditiv
vederea e dincolo de ochi
atingerile sunt dincolo de piele
totul mai departe de pura stare fizică

De Dănilă Andreea-Maria