Afara e o lumina suprarealista, tipul de lumina care te astepti sa fie in rai. Cam asa e si combinatia de zapada cu soare, ce te orbeste si te mangaie interior. Parca acum doua zile m-am sculat de dimineata, mama m-a pupat pe frunte, am infulecat niste produse cu siguranta ecologice, apoi cu salopeta pe mine am iesit. Un vuiet de aprobare a iesit din sufletele celor de afara. Tocmai se oprise din nins, zapada era moale si lipcioasa, si soarele se reflecta in fiecare fulg si in ochii nostrii.

Am inceput sa ne jucam in zapada, ba o imbulgareala, care acum imi pare un haos, mai aleatoriu ca orice altgoritm de selectare, ba in doua tabere, pe care aveam grija sa le impart cat mai echilibrat. Si anume eu, Radu intr-o tabara si apoi doi mai rezistenti si mai mari, Marius si Alex in cealata si tot asa pana la ultimul. Asezam saniile ca un paravan pe langa plopii marii din fata fiecarei scari, mai dospeam zapada in jurul lor ca o cazemata din carpici de argint. Apoi incepeam sa aruncam cu bulgari si strigate dintr-un loc in altul.

Fiecare il cunoastea pe fiecare, ii stia abilitatile speciale si manevra speciala, dar nimanui nu ii pasa.. Argesanu avea analiza tactica, arunca cu bolta si il avea si pe Florin, care avea abilitatile lui, la care o sa revin mai tarziu, si Florin era genul care venea pana la masina rosie a lu Popazu sa arunce de aproape, dar finala lui Argesanu era masa-mare. Doamne, si acum in vine sa rad cand imi aduc aminte. Ce e drept avea un timp mare de reincarcare, dar era atat de puternica ca putea paraliza aproape intreaga echipa adversa pentru cateva secunde, si o bucata buna de timp nu il mai puteai lua la tinta pe Argesanu. Acum sa revin la Florin care era ca un viezure, mic si agil ca o broasca raioasa. Cu o tinta de invidiat chiar si pentru cei mai mari dintre noi, greu de ochit datorita staturii, Florin avea mai mult abilitati pasive, inascute. Abilitatea lui finala era sa vina pana la mijlocul terenului, lucru foarte riscant dealtfel, si sa arunce un bulgare cu o precizie ce o depasea si pe a lui Iulica. Eee…bulgarele asta te lovea sigur intr-un loc neacoperit: moaca, mainie, ceafa, sau oriunde gasea piele. Apoi mai era Alex care arunca repede si tare, si sora lui care putea scoate un tipat sa cada zapada din plopi pe noi, eu putem sa atrag tot tirul echipei spre un singur adversar si tot asa….Mircea, fratemiu care putea atrage tirul asupra lui prin injuraturi si gesturi numai de el stiute, si multe altele pe care nu le mai tin mine; pana cand unu din noi era grav lovit si toata lumea se oprea sa vada ce are, apoi treceam la concursul cu saniile in jurul blocului.Ma surprind zambind.

Acum ma intreb daca ceilalti isi aduc aminte la fel ca mine, la fel de stralucitor, de amuzant si de interesant.Ce e sigur, daca ar fi sa aleg dintre o retraire vie a amintirilor astea si un masaj erotic as alege, un masaj erotic in timp ce imi aduc aminte. Ca tot veni vorba, mi ar prinde bine un masaj. Beau o cana de apa de Dunare amestecata cu lamaie si ma uit fix. Sunt sigur atunci cand voi muri, vom retrai momentele astea sincere ca sa vedem cate perechi de aripi primim. Apoi se scad gandurile noastre scelerate din numarul penelor care apropo, seamana cu fulgii de zapada.

S-a oprit, acum totul parca e desenat alb pe alb, cred ca o sa fac niste fotografii apoi ma culc. Toropeala imi alina gandurile si ma inchide in culcusul odihnitor al somnului.Fac ochii mari. Repede, sa notez acest vis.

De ARV