Neindoielnic ca timpul ne modeleaza,este acea dimensiune a universului cu care nici macar androginul nu poate lupta.Este un dusman ascuns in umbra,care la fiecare pas zambeste si trece,fara ca oricare din sisteme sa il poata opri sau controla.Singurul lucru care este capabil sa il cladeasca in urma sa este amintirea.De cele mai multe ori,am dori sa oprim engramarea,in lupta noastra cu vijelia vremii,nici macar prin imagini mintale sa nu luptam impotriva sa.Avand in vedere ireversibilitatea timpului,avem ocazii unice ,simple pietricele aruncate in marea universului,care isi au traiectoria hasurata de indata ce sunt aruncate.Se aud sunetele uzate din clapele de pian…E atat de vechi precum este si ea.Fiecare clapa ii aduce aminte de un anume firicel de povestire…Priveste cu melancolie in urma ziua in care a descoperit ca pianul ii alunga o lacrima…Acuma parul e nins de atatia ani,vocea i-a scazut,nu mai e atat de sprintena.Odinioara se gandea ca poate cuprinde universul intr-o palma,ca poate schimba lumea cu un zambet,azi inchide ochii si toate acestea sunt atat de departe…ingropate intr-un suflet,ferecate de miile de secunde si minute….Se indreapta spre ferestra si imagini decolorate lipsite de emotii din prezent apar in fata ei…Isi aduce aminte o ultima privire,un prim sarut nevinovat,o singura atingere care nu a putut fii stearsa de materialul lumii…o intamplare dintr-un cufar uitat pe etajera camarutei.
“In toti acesti ani te-am tinut inchisa…de ce revii acum?Cine te-a trimis?”Ochii de un brun inchis care nici la batranete nu au disparut oricat i-a alungat….A reprimat amintirea unei clipe de iubire atata timp…Dragostea parea sa fie doar in basme acum multi ani,dar si in acest moment cu ochii inchisi ceea ce a iubit cu adevarat este langa ea….
…..Ia cardiganul de pe fotoliu si paraseste camera,iesind…dorind sa mearga de-a-lungul strazii…alteori putea alerga fara sa simta oboseala…azi prefera doar sa isi plimbe pasii pe pavajul obosit….Cerul este innorat si parca doreste sa ninga…este o zi placuta de noiembrie…Se intreaba ce s-o fii intamplat cu oamenii care ii are in minte…Oare si ei s-au gandit la ea?Se spune ca timpul sterge tot…dar noi oamenii doar trecem prin el,nu el o data cu noi…In buzunarul drept poarta o fotografie ingalbenita de vreme ilustrand doua chipuri tinere…cu ochi plini de sclipiri,sperante si vise….O poarta cu ea de mai bine de treizeci de ani,deoarece privind-o poate sa simta prezenta adierii ce a fost o data….S-a gandit mereu ca amintirea ramane acolo si o ajuta sa retraiasca ceea ce acuma e doar un lucru indepartat….Este trezita la realitate de crivatul de afara si de vocile din mijlocul strazii.Opreste un taxi….
“Te rog frumos sa ma duci la adresa aceasta….”
Nu mai e nimic din ce a lasat ea….dar inca in aer mai exista o parte din ei doi…inchide ochii si regaseste acei tineri veniti din negura timpului…in lumina unui felinar,intr-o seara sub privirile unei naturi impietrite,intr-o seara de noiembrie….Cine ar fii crezut atunci ca nu se sterg,decat lucrurile care de fapt nu ne ajuta?Memoria de scurta durata se afla doar acolo unde nu intervine sufletul….Chiar daca decorul si scenariul nu mai sunt aceleasi,e de ajuns sa existe personajul din ea….si povestea ii napadeste sufletul.Atata vreme cat o persoana exista in inimile noastre amintirea prezentei sale traieste alaturi de noi….
Scoate fotografia timpului din buzunarel si o priveste…inca si acum mai exista o lacrima pentru ea…si un zambet.Se aseaza pe o banca si continua sa permita gandurilor sa ii alerge prin minte fara vre un scop anume…Nu doreste sa rateze ocazia de a-si aduce pur si simplu aminte….Inchide ochii si aude ceea ce canta la pian de atatia ani…melodia care ii aducea aminte de el….Clapele uzate o ajutau sa tresara….Imaginea lui in fata usii ii revenea in minte de fiecare data…Ultima lor privire…Acei ochi patrunzatori care sunt in sufletul ei pana si azi.Acordurile rasuna pana la nori si incheie o amintire traita in muzica sufletului ei…
Partiturile sunt imprastiate de vant pe podea,ultimele frunze pe ghetutele ei,ultimele amintiri in vantul de toamna tarzie….Timpul trece si parerile de rau de duc si ele…ramane doar o fotografie realizata de ochii mintii…Pe care oricat ai incerca sa o rupi se reface….
Inchide ochii…parca si urmarile trecerii vremii o ajuta sa paseasca in lumea viselor…fotografia cade si o ia vantul…O mana scrisa de destin cade langa banca si parca lumea respira mai usor…Ultima ei dorinta era sa fie cu el chiar si in interiorul sufletului….Si a reusit,deoarece el era prezent inca acolo….
…Singura lor amintire materiala este purtata de vantul tomnatic….O mana puternica,dar brazdata de riduri si de greutati o ridica anevoios….Scoate din buzunarul de la geaca o pereche de ochelari,care il ajuta sa descifreze mesajul ciudat al hazardului…
“Nu pot sa cred…Oare unde esti tu azi?Cum a ajuns aceasta fotografie la mine?”
Probabil ca ea isi dorea atat de mult ca el sa isi mai aduca o data aminte sau poate ea era chiar acolo…Nici el nu va afla candva…
…..Aud multa lume spunand :”Toate sunt trecatoare….”….Adevarat,aruncam toate lucrurile in timp,le lasam in trecut,dar ceea ce a fost adevarat pentru noi ramane si aici in prezent si oricat am incerca sa alergam de ceea ce nu vrem sa auzim sau sa vedem cu ochii mintii,intr-un final toate ajung la noi… timpul este dusman neinvincibil al omului,dar nu a reusit nici macar el sa nu graveze amprente in vietile noastre…si atunci ne dam seama ca trecutul poate fii revizitat,dar niciodata retrait…Ne-am dori sa facem acest lucru,dar viata are ocazii limitate,la care este indicat sa luam parte…deoarece ele nu sunt reversibile….Din pacate…
Fugit irreparabile tempus,pentru noi muritorii!Fa ceea ce simti la momentul potrivit,pentru ca uneori e prea tarziu pentru a mai aduce trecutul in viata ta….Prea tarziu si ineficient…Timpul,prieten si dusman….Prieten,pentru ca lasa in urma sa amintirea unei note de pian si dusman pentru ca nu ne permite sa revizuim fizic decizii….
Precum ar spune Jules Verne,cu speranta ca intr-o zi va exista o masina a timpului,prin care vom colabora cu aceasta dimensiune,pentru a se transforma dintr-un dusman,intr-un veritabil si viabil partener de afaceri-timpul-momentan invincibilul dusman al fiintei umane….

De Michaela A.