Am încercat să inlocuiesc durerea cu lumina
dar când s-a făcut ziuă, am strigat speriată:
“Prea multă lumină, prea multă….”
Mă zvârcoleam între pereţii albi ai singurătăţii
lumina se reflecta în oglinda timpului
şi eu mă uitam în oglinda sufletului,
lumina de cristal a durerii devenise
o uriaşă mare de lumini fosforescente
care amestecau timpurile, fără să mai ştiu
în care timp exist numai eu.
***
“Mă doare, mă doare! – a început să strige străina din mine-
fără tine aş fi mers desculţ pe gheţarii timpului”,
Străina nu-şi privea chipul în oglindă,
deşi din ochi ieşeau flăcări de ură şi durere –
lumina imensă devenise doar o pată de lumină.
***

Plecăciune, străino!
Hăluie vremea în lumini disperate,
curcubeul câte culori şi-a ales?
Lumina din mine ţi-oi dărui-o-ntr-o noapte
n-auzi cum se bat luceferi şi pier?
Stelele răpuse, într-o clipă de veghe.
pe altarul lumii s-au făcut genuni
s-adapă din mine lumini blestemate,
întunericul l-am acoperit cu un ţol de cuvânt.
nimic nu mai vreau din ce se cheamă d r e p t a t e
întunericul ţine loc de cuvânt.
***
Cobor în fântână, în apa adâncă,
pură ca roua de-atâtea iubiri,
apa imi spală speranţa,
dreptatea ţine loc de cuvânt
Mă zbat în pământ, pe pământ, în lumină,
Adevăru-i aievea o pată de cer,
Cineva mă cheamă, fără să-mi spună
“Atenţie! Stelele se nasc şi pier!”
***
Se luptă un timp dreptatea cu lumina,
eu cobor mai adânc în fântână, spre cer,
grăbită pornesc spre o altă planetă,
cumpăna Timpului s-apleacă, eu plec…..

De Lucretia Ionescu Buiciuc

Related Blogs