Unde e gândul meu pierdut în neființă?
sufletul mi se descoase
de viață;
cu mâinile fricii
cer iertare fiecărui deget
care îmi arată,
semnul crucii;
aici...
aici unde îmi poposește trupul
e tot mai frig,
nici sângele
nu mai are în el roșul simțirilor...
Eu nu mai sunt om;
Eu nu mai sunt.
nici lacrimă, nici lumină, nici înger...
mai am doar aripi,
pe care și astăzi
desenez
cu mâna stângă,
durerea a lor mei,
în timp ce buzele,
șoptesc
același cântec;
același cântec,
al morții...

de Halatiu Bogdan

Related Blogs