„Dacă adevărul vostru nu va fi mai presus de adevărul cărturarilor şi fariseilor, voi nu veţi intra în împărăţia lui Hristos” (Matei 5,20)
După Potop, Noe împreună cu oamenii săi s-au gândit că prea a trecut multă vreme de când lucrurile au stat molcome şi, nici una, nici alta a trecut la…treabă. Uitase că într-o zi de sâmbătă, când evreii nu ridicau nici un pai măcar, el, Noe, salvat graţie corabiei care avea un bun căpitan – Dumnezeu, uitase, spuneam că ar trebui să treacă la legea nouă a moralei şi bunei-cuviinţe, să aducă jertfă, că poate, cine ştie, are să plouă.
Fericit şi în bună înţelegere cu tot osânditul la tragerea continuă a plugului, pentru că vitele din lipsă de hrană au fost jertfite, pe arşiţa toridă a acestui sfârşit de mai şi început de vară toridă, îşi răcorea fruntea- plină de înţelepciune, cu noi arme de foc, sinedriul zilelor acestui Mileniu III să i se supună. Că prea s-au format mici cerculeţe în îmbătrânita Dacie-romană şi prea ne tragem noi, românii, de la Roma în ultima vreme…O parte din vlăstarele bătrânului căruia Dumnezeu îi lăsase cârmele pământului, înainte de a se scufunda sau a se aprinde, au luat drumul cărăuşiei; pesemne de scotea un preţ bun din asta.
Nepoţii şi nepoţii nepoţilor, învăţaţi cu munca uşoară şi cu pampers în loc de pelinci de cum au ieşit din pântecele mămicilor care nu mai cunosc cuvântul pudoare şi sunt în stare să-şi proiecteze pruncii în plină stradă, lesne învăţă noile legi ale junglei moderne, ajungând cu nu prea multă bătaie de cap în fruntea unor concerne- la modă acum, bietul osândit la foame, să-şi ridice continuu sus privirea, cine ştie poate Stăpânul tuturor lucrurilor mai zăreşte câte ceva pe acest pământ….Că tare multe se mai întâmplă şi nimeni nu le vede. Şi pe bună dreptate, bătrânul de ani, Dumnezeu, o fi ajuns să aibă dioptrii mari şi cum toată suflarea din juru-i caută peşheş, uitând de învăţătura biblică, cu siguranţă i-au împrumutat şi toiagul. Au uitat îngerii lui Dumnezeu că numai toiagul care va odrăsli în zilele acestea toride, doar acela va duce la dărâmarea Turnului din Babilon, turn pe care noi, oamenii cu atâta sârguinţă l-am ridicat….
Se vede treaba că Marelui Creator unele lucruri îi displac: mândria, lipsa credinţei sau manifestarea acesteia cu trâmbiţe, îmbogăţirea cu lucruri strălucitoare dar pline de carii sau molii, forţa fizică şi verbală, toate zidite şi clădite într-o cetate nouă- Noul Babilon şi nu Noul Ierusalim, în centrul cetăţii stând proţăpit un turn al cărui vârf vrea să ajungă la ceruri…
Dar cine mai are grijă de bunurile pe care ar trebui să le păzească la poarta cetăţii trimisul lui Dumnezeu şi cine, pe o aşa caniculă, nu se spală pe mâini şi pe obraji, să se răcorească…? Cui îi mai arde acum de lucrul în echipă, fiecare învăţătură fiind un vis pentru cei rătăciţi (Tolstoi); ce-i mai trebuie românului buchia cărţii când ecranul monitorului, color acum, îi încarcă memoria – full- de nu mai ştie pe ce tastă a inteligenţei să apese şi, mai ales, ce dacă pe internet Creangă a murit în iunie şi nu în seara de Anul Nou 1889?! Oricum, toate informaţiile, puse în portofolii, nu le citeşte nimeni cum nimeni num mai citeşte nimic astăzi decât mica publicitate…
Dacă adevărul vostru nu va fi mai presus de adevărul cărturarilor şi fariseilor, voi nu veţi intra în împărăţia lui Hristos. Nu toate lucrurile pe care oamenii le modelează în cuptoarele imense cu cărbuni negri sunt pe gustul lui Dumnezeu. Şi nici toate cărămizile, de nu sunt bine înroşite, nu dau rezistenţă lucrurilor pe pământ. Operele, nemuritoare, cu jertfă şi sacrificiu se durează, sticla, mată, fiind doar un ochi de geam prin care Dumnezeu poate pătrunde oricând. Chiar dacă este aer condiţionat, Dumnezeu poate opri desfăşurarea lucrurilor de nu sunt folositoare sau sunt făcute din egoism şi înfumurare…Adevărul stă în privitul lucrurilor, în râsul calm al privirii, în zâmbetul deschis al gurii, nu rânjet sau strângerea maxilarului; adevărul stă în întinderea mâinii celuilalt, prin simpla prezenţă înţelegându-i păsul, adevărul vorbeşte prin fapte şi trezirea din amorţeală a ignoranţei…Adevărul stă în educarea fiicei de către mamă şi nu dezbrăcarea mamei în faţa fiului, în pudoarea soţiei în faţa stăpânului casei şi buna-cuviinţă în mersul pe stradă, adevărul stă în educarea instinctelor şi stăpânirea acestora cu studiul, împletitul cuvintelor şi modelarea lucrurilor cu degetele, propriul trup să fie model de urmat şi nu ţintă de amestecat graiurile privirii…Supărător în zilele noastre acest adevăr şi greu de dus la îndeplinire…Dar lesne de dărâmat acest Babilon al lucrurilor de către Dumnezeu chir şi prin această secetă prelungită care usucă nu numai iarba ci şi propria conştiinţă..
Dacă adevărul vostru nu va fi mai presus de adevărul cărturarilor şi fariseilor, planurile neroade ale minţii întunecate de mult prea verdele banilor, va lua graiul omului înlocuindu-l cu cel al vitelor. Căci până şi privirea acestora este mai blândă….Până atunci…să cugetăm cu ochii deschişi cum rumegă blândele
vieţuitoare, nouă să ne crească minimum de înţelepciune…

De Olariu Elena