Rătăcitorul
umbra din felia urii, solitară și îngustă
se așterne-n funii trase pe sub burta de lăcustă
ce mai tânăr!își împinge viața cu un umăr drept
fruntea strigă jos cu spaimă, jumătate o aștept
dacă nu, zoresc întruna primăvara pân`să fiu
malț îmbujorat ne-mbată, potârnichii din pustiu
dăruind zăpada acră mă simt plaur, binișo
miezul buclei din nemărginirea tânărului omușor
rupt în cât mai multe zale, porții cât cuprinde, spart
undeva grâul se coace, cu putință îl împart
vara, pe la miezul nopții, când minutul e profund
chipul tău bălai și tandru ca un blid perfect rotund
plumbii se lovesc anume, picurii te iau de mână
vine-un cal pe strunga lunii, se adapă la fântână
ca, apoi, rătăcitorul dând galop în pulpa deasă
leagă porțile cu șnurul de la mândra lui mireasă
drum de nicăieri îl plimbă până spre mohor, acuș
când sunt macii-n pârgă vara, tai la joagăr un peruș
vina ți-o asumi, atâta, cât să-mpachetezi în pungi
toate spaimele, vinarsul,bătrânețea s-o alungi
o, ce tristă e țigara, drituiește-n fum hotare
șapte vodci neprihănite m-au dus la spânzurătoare.
De Octavian Anuta