In rand cu lumea
Nu e simplu sa fii in rand cu lumea,pentru unii, e imposibil deoarece punctul lor de vedere, adesea, difera de al celorlalti.De aceea sunt izgoniti, tratati cu dispret,sau chiar mai rau, omorati.Tot de aici ,pot aparea problemele de comunicare, afirmare sau chiar caracter.Din dorinta de a arata ca si punctul lor de vedere este bun ajung sa faca lucruri nebunesti.
Nu cred ca ar trebui tratati asa,au si ei dreptul de a se exprima.Adesea stau sa ma gandesc daca sa fii in rand cu lumea e un lucru bun.Adica de ce nu am putea accepta ca un barbat sa se imbrace cu fusta,fara sa criticam? Pana la urma e treaba lui.Daca un copil in vremurile de azi are vreun handicap ,de ce nu poate trece neobservat?Toti se iau de el si il fac in fel si chip.Nu este corect, punctele lor de vedere pot fi la fel de corecte ca ale celor din
jur.Nu avem idée ce mult gresim facand astfel de diferente.
Ne este usor sa aruncam cu prejudecati fara a ne gandi la ce impact pot avea ele asupra omenirii.Defapt prejudecatile sunt ca niste ghiulele de foc, aruncate asupra sufletului.Adesea au influiente care spulbera sperantele, pentru ca usor este sa uitam cuvintele mangaietoare,dar greu este sa uitam cuvintele urate.
In zilele noastre, tinerii nu mai sunt in rand cu lumea,sau din contra si-au creeat propriul lor univers.Pentru ei a fi in rand cu lumea inseamna: sa injuri,sa bei si sa te droghezi .Din pacate nu isi dau seama ca isi distrug sanatatea.Multi isi dau seama ,dar nu le pasa.
Asi putea spune ca oamenii se impart in doua categorii cu: oamenii de azi si cei de “ieri”.Intradevar exista si oameni care se situiaza intre cele doua categorii.Fiecare om poate judeca si poate face ce vrea ,deaceea nici una dintre cele doua categorii nu e exclusa.
Consider ca suntem in rand cu oamenii,atata
timp cat facem noi ce credem ca e mai bine si nu lasam impulsurile sa ne acapareze gandirea. Adevaratul sens al expresiei in rand cu lumea, este de a crede in propriile forte si de a ne indruma singuri,pana cand nu vom mai avea nevoie nici de indrumarea proprie.
De Axinte Adina Mihaela