Femeia de ieri, de azi si de maine
Femeia e femeie. Altcumva nu i se poate spune.
Cuvantul femeie trebuie scris cu cerneala rosie, cu un stilou scos doar la ocazii
speciale, pe cea mai delicata foaie de hartie. Femeia de ieri, de azi, de maine, de
oricand si de oriunde.
Cunosc doar femeia de azi cu adevarat. Cu ea ma intersectez zilnic. Pe ea o vad
traversand grabita trecerea de pietoni purtand tocuri zgomotoase, dar si
plimbandu-se melancolica prin parcuri purtand balerini. Pe ea o vad testand
cosmetice in farmacii, dar si cumparand carne cruda in magzinele de mezeluri. Pe ea
o vad autoritara si stapana pe sine la birou, dar si tresarind in fata iubirii. Pe
ea o vad indeplinandu-si cu strictete sarcinile venite din exterior, insa neuitand
de proriile vise si aspiratii. Pe ea o vad lungind ziua, precum o figurina din
plastelina, astfel incat sa bifeze tot ce si-a propus.
Desi nu intentionam un elogiu la specia feminina, asa a iesit din mine. Probabil
zacea de ceva vreme acolo, ascuns si cu picioarele reci, iar la prima ocazie a iesit
sa se mai incalzeasca nitel.
Femeia de ieri o cunosc doar din tablouri si din amintirile ruginite ale celor mai
inaintati in varsta. Femeia lor de azi e femeia mea de ieri, iar femeia mea de maine
o sa fie femeia de azi a altcuiva.
Asa ca femeia de ieri, de azi si de maine se contopeste intr-o eterna femeie, care
cere a fi recunoscuta pentru cine este, pentru contradictiile ce o guverneaza,
pentru mofturile ce le poseda. Cere sa fie apreciata in momentele ei de sclipire,
dar si criticata in momentele de slabiciune. Cere sa fie numita si inteleasa ca
femeie … femeia de ieri, de azi si de maine.
De Ioana Urs