– Deşi ai sâni de silicon şi rochii scurte cât să ţi se vadă posteriorul ferm, nu mai ai lascivitatea aia statică, dacă mă înţelegi.
Bruneta dădu din cap că pricepe ce-i spune Mihai.
– Singurul lucru care mi-a dat impulsul ăsta grozav de a apărea în pragul bordelului
lu’ Ţopac e şi ultimul pe care ţi-l voi spune, pentru că nu se cuvine, cred eu, să
apar aici, pentru, iată, a şaisprezecea oară să-ţi povestesc toate astea ca şi când
ai fi iubita mea. Pentru că nu vom fi niciodată iubiţi, doar amanţi, asta să-ţi
intre bine în cap.
– Nici măcar nu ştii cum mă cheamă.
– Nici nu trebuie. Prin urmare, înainte să ne luăm la revedere, că pe-aici eu nu mai
calc, trebuie să-ţi mărturisesc, mişeleşte, asta dacă-ţi pasă, că sunt căsătorit.
O mai privi odată, din creştet, ochii machiaţi cu albastru prea dens, buzele
siliconate şi ele ca şi sânii pe jumătate goi, triunghiul pe care coapsele
voluptoase îl formau, apoi picioarele – Doamne, picioarele! – lungi, frumoase,
bronzate. Mihai ieşi pe uşa din spate, ca nu cumva Ţopac să-l vadă. Se încurcase cu
vreo lună înainte cu nevastă-sa, o arăboaică frumoasă şi de-atunci se răcise şi
lucrurile între el şi brunetă.

Strada lungă, plină de picioarele lungi ale femeilor bine făcute… Cu asta se
hrănea la prânz, Mihai Dedicescu, când se presupunea a fi la facultate, predând
matematică. Îl interesau cu siguranţă calculele, trebuia să însumeze multe femei
frumoase cu care avusese de a face, fie în biroul lui, prin băile restaurantelor sau
prin bordeluri.

Ajunse acasă, pe strada Polonă. Se întâlni cu vecina căreia îi făcu ochi dulci;
vecina cu părul blond care îi atingea sânii mari, ieşiţi prea puţin totuşi, din
decolteu. Pe scări se gândi cu ce să o mai mintă azi pe Irina. Intră în holul casei
cu două etaje şi auzi zgomotele cum ţopăiau prin casă, patul care scârţâia, ţipetele
ei de plăcere.
– Nenorocita! Mă înşeală…
Azvârlind şi trântind tot în cale intră în dormitorul de la etaj.

– Tâmpito! Cum ai putut?
O văzu adormită între cearceafuri, cu televizorul aprins. Filmul se derula cu
oftatul fetei prelung şi scâţâitul şi tot…
Făcu ochii mari şi se simţi, pentru prima oară în viaţa lui, prost, ca şi când ar fi
omorât-o. Chiar se gândi la asta pentru o clipă. Nu ar fi vrut în ruptul capului
să-i spună că a înşelat-o de când s-au căsătorit. Totuşi, o trezi din somnul ei şi-i
mărturisi. Se gândi că nu mai avea, tocmai acum, puterea să mai dea înapoi, darămite
demnitate.
Se aşeză în genunchi lângă Irina şi a început să-i povestească de câte ori şi-a
imaginat-o pe ea în toate femeile pe care le-a avut.
– Stai liniştit, Mihai, astăzi sunt calmă, aşa cum mă vezi, stând aici, lângă tine,
văzându-ţi lacrimile, false sau adevărate, nu-mi prea pasă, şi mâine la fel îţi voi
ţine mâinile împreunate într-ale mele, dar doar în amintirile crunte pe care mi le
lasă această zi. Nu te încrede, Mihai, în tot ce vezi azi la mine, pentru că femeile
sunt ale dracului de schimbătoare. Ce am fost azi, mâine nu voi mai fi. Acum, haide,
dezbracă-te.

De Andreea B. Dumitraşcu

Related Blogs