Treizeci de ani
Ma privesc in oglinda si ma zaresc pe mine, toata, intrega, de fiecare data.
Imi plimb, cu gesturi moi, degetele pe fata. Mi se pare ca e moale si fina.Sunt mici
riduri in coltul ochilor, dar zambesc si dispar, lucind in zambetul meu.
Am o singura cochetarie, rujul, rosu. Poate e mai mult de atat, caci imi este
nelipsit. Asupra mea are efectul unei raze de soare printre nori.
Imi traiesc zambetul ca pe-o minune, simt cum infloreste caisul si se aud rasete de
copii.
Zambesc si mai larg, caci rasul e al copiilor mei.
Nu ma vad altfel, desi am trecut de treizeci de ani.
Nu am simtit pragul, desi am fost atenta. In ziua cand am implinit varsta m-am uitat
la mine, curioasa, incercand sa ma vad pentru prima data. Dar mi-eram cunostinta
veche, la fel ca in urma cu o zi, sau cu doua zile, sau cu o saptamana. Nu imi
aminteam cum aratam in urma cu cativa ani, asa incat mi-am zis ca nu m-am schimbat
deloc.
Apoi m-am privit in suflet, pana in cel mai indepartat cotlon. Nu se dusese tot
zbuciumul, inca mai auzeam valurile spargandu-se.
m-am simtit, deodata, singura si straina. Mi-era dor de tine, iubitule, atat de dor
ca am uitat sa respir, ochii s-au umezit si lacrimile au inceput sa curga domol.
Atunci ai intrat, m-ai cuprins in brate, si ti-am soptit ca am nevoie de tine . Nu
pentru ca te iubeam sau pentru ca nu puteam sa ma ridic, altfel, din pat, in fiecare
dimineata.
Femeile nu sunt puternice si nici profunde,ti-am zis.
Sunt atat de egoiste incat pretind iubire pentru un zambet adevarat. E singura
recunostinta pe care o pot oferi, pasagera, efemera, dar indispensabila.
De Roxana Oana