Caut o scuza cand nimeni nu ma cunoaste..nu am avut timp sa ma prezint, sau atat de
repede am trecut peste moment incat inima mea a uitat sa tresara, sa priveasca
fiind angrenata in cel mai crud maraton”existenta umana”.
Pentru inceput e bine de stiut.. sunt un om printre oameni, invatat sa indure jugul
de lemn, primit in dar cu prima clipa a vietii, de fapt o nefasta mostenire, de la
cel trecut in nefiinta in momentul nasterii mele..dar m.am nascut FEMEIE! Ce
intamplare!….
Se intampla uneori sa-mi caut zile intregi sufletul si sa-l gasesc intr-un
apus…langa o cupa cu sampanie pe jumatate plina..cu of-ri..si trairi atat de
intense incat singurile picaturi de pe gatul sticlei sunt lacrimi sarate izbite in
contrast cu licoarea dulce acrisoara, formand o blestematie in dans haotic si mut.
Am plans vreodata?…
Imi place muzica…atat de mult incat caut tacerea in acorduri si fire de suflet in
fiecare ton, imi caut cuvintele cu dificultate…e vorba de mine….ce gura stangace!!!
In sangele meu e raspunsul..si orbi sunt ochii mei care nu vor sa citeasca!
Daca as fi stapanul lumii pentru o zi as incerca sa alerg pamantul cu cele mai
dragi cuvinte care prin profunzimea lor sa atinga ce mai exista uman in oameni, sa
fie o trezire la umanitate, sa ne ridicam din agonia existentei pamantene, sa
refuzam sa alergam dupa bani si nume, masini si vile si osul puterii si sa ne
ridicam palmele spre Cer, iar Dumnezeu in infinita lui bunatate sa ne dea Sufletul
inapoi…. Ca la nastere, puritatea sa fie in primele lacrimi…Ce nu am inteles eu din
existenta mea?
Asteptarea iti aduce intelepciune..si asa poti asculta si glasul altora ca tine! Ce
ironie…sa fii liber dar sclav in propria ta revolta si teama de a nu te pierde
prin pasii semenilor tai ce alearga dupa acelasi trofeu al bogatiei..de ce ii vad
atat de saraci iar eu in saracia mea ma bucur cu fiecare lacrima de bogatia
trairilor mele?Atat de fericit e sufletul meu uneori, incat…il cert..si-i cer sa
gust din fericirea lui..sa ating cu buzele doar marginile sfintei sale trairi…sa-mi
umplu fiinta, atat de putin imi trebuie!!! Sa ma imbat si miscarea pasilor mei sa
semene cu cel mai senzual dans…cu o plutire in care, eu sa conduc si sa fiu condusa
de betia buzelor mele spre halta in care nu opreste nici un tren… ma intreb…ai timp
sa-ti privesti harta inimii tale?
Mi-a spus Cineva ca inima mea e o bucata de halva..si ca atunci cand vorbeste
despre durerea sa se simte liber dar plin de durearea semenilor sai si mai
usoara ii pare, si cade in fata florilor in genunchi strigandu-si iubirea…cine e
Cineva? Era intr-o halta, vorbea de un tren care intarzaie…mereu, si nu mai
stiu….
Atata lumina revarsa peste cuvintele rostite in taina soaptelor, incat imi vine sa
strig, sa rog….sa-mi ierte necuviinta de a le asculta….. !
Cea mai frumoasa poveste o gasesc zi de zi in filele existentei mele, in fiecare
lacrima, in fiecare zambet…si nu-mi ajung culorile….pensoanele..sa o scriu in
eternul tablou al existentei umane.

De Crina Ciubotariu

Related Blogs