Era seară,iar noi ne împleticeam pe alei
ca două rădăcini de salcâm.
Mă împiedicam în propriile mele tocuri,
iar tu mă ţineai de mână,de frică să nu fug.
Florile de pe margini erau puţin invidioase
pe parfumul dragostei noastre,
căci le întrecea mireasma oricărei din ele.
Noi ţipam ,ca două fiare antrenate într-o nimicire,
Tot felul de cuvinte dulci pe care le inventam pe loc.
Se pare că eu eram muza ta,iar tu erai însuşi romanul meu,
pe care îl sorbeam şi-l descopeream pagină cu pagină,
clipă de clipă.
Deodată, tu , fericit până la epuizare,
M-ai întrebat, emoţionat, dacă vreau să-ţi fiu mireasă.
Şi în loc de un “Da!” puternic, aud :
“Trezeşte-te,mami!”

Şi m-am trezit.

De Sonia Murgulet