Remember
Sta neclintită oglinda azurie
A lacului şi-n zbor o rândunică
Rupea bucăţi din zarea fumurie,
Pe mâna ta urca lent o furnică.
Trist, soarele în mantie de purpur
Cădea în lac privind în ochii tai
Şi vântul se pierdea-n al nostru murmur
Şi se-ngropa în arbori trişti si goi.
Se scuturau copacii-n grea durere
Si sălciile plângeau în legea lor,
Plângeau si blestemau a ta tăcere
Din umbră de parfum în trist decor.
Era ultimiul ceas dintr-o iubire,
Secundele nu le simţeam decât
Cum ne grăbeau spre-o trista despărţire
În infinitul cel mai infinit.
Te-ai dus apoi şi n-ai privit în urmă
Să-mi vezi privirea care te ruga
Şi te-ai pierdut în noapte ca o umbră
Şi-am rămas plângând în urma ta.
De-atunci trecut-au veri si toamne multe
Şi nici nu te-am văzut şi nici nu stiu
Cum mai arăţi iar ani mi-au pus pe frunte
Argintul lor de suflet trist, pustiu.
Pe malul lacului rupeam cu pasul
Al sălciilor plânset şi plângând
Am blestemat cu-atatea vorbe ceasul
Când ai plecat încet , făr-un cuvant.
Mi-e dor azi de oglinda azurie
A lacului şi-un zbor de rândunică
Să spargă-n cioburi zarea fumurie,
Pe mâna ta să urce o furnică.
De Alexandru Viorel