Poezia I

Stau încă nemişcat ca un zid
La un capăt de timp
Mă hrănesc cu umbre de-amieze albastre
Şi încerc cu vremelnică trudă
Să reconstitui întâmplările pomilor tineri
Şi masca înfăţişării de-acum.

Ceva din aceste anotimpuri
Mai lăcrimează în rănile mele dulci,
Viaţa mea se schimbă
De acum voi trăi,voi trăi,
Voi zidi cu visele mele castele de foc şi nisip,
Voi scrie scrisori de iubire,
Voi porni hotărât pe drumul spre mine.

Sunt sigur că vârsta de-argint,tovarăş de lux,
Mi-o va lua,ca un ogar credincios,înainte.

Pozia II

Mergeam şi eu pe-o cărăruşă
Şi-am găsit o ciupercuţă
Roşii,albe cu bulinuţă
Apăru şi-o furnicuţă
Cu corniţe mari ciulite
Picioruşele mărite.
Se urcase pe buline
Ca să îmi arate mie
Cât de prietenoasă e,
Şi ce are ea în glie.
Şi ca repede să-mi zică
Că de nu ea se urzică
Să-i aduc o viorică
Ca să-mi cânte una mică.
Şi în mintea lui hazlie
El cânta ca-n pălărie.
Iubitei mele dragi
Unei prinţese intre fragi.

Poezia III

Eu cred că îmi cresc aripi-le-am spus complice îngerilor-
Peste noapte.Ascuns după pulberea lunii
Îmi ghicesc pe frunze de stejar
Înghesuiala aceasta de pietre degenerate
Mă aşteaptă mereu ca o haină sub care se ascund formele altuia
Prin cămaşa cutreieră păsări care-şi cară sub aripi culcuşurile
Prin mâneci îmi umblă şerpi ce-şi leapădă adormiţi pieile
Şi nimeni nu mă vede cum îmi deschid încă o fereastră deasupra gurii.

Uite cum îmi cad aripile-le-am spus pământeşte îngerilor-
Este ziuă.Dezbrăcat în ploaia de raze fierbinţi
Îmi astup cu piciorul umbra în colbul încălzit de cuvinte.

Poezia IV

Draga mea lună
Astupă-mi urechile că tună,
Cântă-mi un cântec drag
Tot să-l asculţi pe prag.

Luna mea încoronată,
Te visez şi eu o dată.
Acum te pot striga,
Dragostea ţi-o pot arăta.

Draga mea lună
Rea ca o furtună.
Eu te iubesc pe tine,
Dar tu nu ţi la mine.

De mult am vrut să-ţi zic
De când am fost pitic.
Cât de mult te indrăgesc,
Ba mai mult,eu te iubesc.

De Scriban Sergiu-Andrei

Related Blogs