Începuturi

Timidă, mă uit din nou peste data din calendar. Este deja ianuarie 2012. Nu îmi vine să cred cum de timpul a zburat atât de repede. Parcă mai ieri sărbătoream venirea anului 2011, iar acum el a zburat atât de repede încât nici nu mi-a dat răgazul de a-mi lua “rămas-bun”. A trecut ca o furtună prin viaţa mea, mi-a lăsat goluri. Goluri adânci ce nu le voi putea umple niciodată, cu nimic.
Sunt pregătită pentru un nou început. Sunt pregătită să ridic fruntea şi să spun “sunt gata”, dar parcă ceva ma ţine. O forţă atât de puternică încât nu i te poţi împotrivi. Am atâtea ambiţii, atâtea vise, atâtea obligaţii pentru acest an. Sunt sigură că le voi face faţă şi nu voi da dovadă, din nou, de superficialitate.
Cea mai preţioasă amintire, cel mai preţios vis ce voi încerca să il împlinesc anul acesta este acela de a-mi exprima singură opinia. De a putea vorbi lumii întregi despre ceea ce ma frământa, despre solutiile unor probleme ce mulţi cred că nu mai au leac.
Aş vrea să pot cumva schimba lumea. Cei din ziua de azi nu mai ştiu să zâmbească. Mergi pe stradă şi vezi oameni stând la cozi vorbindu-şi urât pentru că unul din ei s-a băgat în faţă. Te loveşti de cineva şi spui, cu vocea tremurândă, “scuze”, iar celălalt îţi aruncă o privire pătrunzătoare. Ce putem face oare? Să schimbi lumea înseamnă să faci ceva ce contează. Înseamnă să-i arăţi unui om că greşeşte şi să-i săruţi fruntea arătându-i că a gresit. Înseamnă să plângi pentru oamenii care nu înteleg ce inseamnă iubirea de oameni. Înseamnă să ierţi şi să aştepţi momentul pe care Dumnezeu ţi-l va da pentru a vedea cât de bine ai făcut iertând. Înseamnă să schimbi ceva înăuntrul tău atunci când simţi că greşeşti.
Zilnic ducem o luptă cu noi inşine. Zilnic încercăm să demonstrăm că suntem importanţi. Zilnic vrem să fim altcineva. Oare putem face asta? Oare mereu există timp şi pentru un nou început? Ne putem schimba atât de mult încât să credem că putem muta munţii din loc? Eu cred că da. Ştiu oricum că toate visele şi dorintele se împlinesc doar dacă crezi cu adevărat in ele. Visul meu s-a împlinit. Ştiu că în acest moment măcar 2-3 persoane citesc aceste rânduri şi le judeca. Bine sau rău, chiar nu îmi pasă. Ştiu că măcar caţiva oameni au văzut ce gândesc.
Pentru mine, un nou început înseamnă împlinirea unei dorinţe. Cu ajutorul ei voi putea da continuitate visului meu şi astfel voi fi gata sa pornesc cu dreptul în viaţă.

De Mihaela Coman