Stătea în parc – ceva banal,

Când s-a apropiat de mine,

Şi paşii ei ca de cristal,

M-au făcut să mă simt mai bine!

N-o cunoşteam! Dar am simţit

Că n-o văzusem prima dată.

Era cam tot ce mi-am dorit,

În viaţa mea, de la o fată.

Vorbea frumos, cu glas dulceag,

Şi îmi doream să o dezmierd,

De ea prinsesem mare drag

Şi nu voiam să o mai pierd.

N-aveam curaj de obicei,

Mă fâstâceam ca-n tinereţe,

Însă atunci, în faţa ei,

Nu mai simţeam decât tandreţe!

Şi i-am vorbit…ea tot  râdea,

Iar râsul mă dădea pe spate

Simţeam că mă voi bucura

De un suflet mereu aproape.

Dar noaptea s-a lăsat,uşor,

Peste o nouă zi de vară,

Sperând că micul meu amor,

Va continua a doua seară.

Aşa a fost…a venit iar,

Ca o frumoasă primăvară,

Şi de-atunci mi-a fost foarte clar,

Că o iubesc ca prima oară.

de NECULAI FLORIAN , Buzau