Îți amintești de ochii ei…?

cum dezmierda cu ai săi pași cărarea

și aluneca-n priviri spre cerul ce era numai al său

valsând cu îngerii și împetind ghirlande;

Cu buzele-i duhul vorbea,

și-o inimă de soare se scălda în piept

pe-obrajii palizi multe ierni au nins

topindu-se în palmele-i de argint…

Îți amintești de ochii ei…?

ce tremurau ca două flăcări în topita ceară

spre rugăciunea sfântă-a nopții

au lăcrimat întâia oară.

 

Nu-ți amintești de ochii ei…!

orbite goale învelite-n lut

nu vor mai plânge pentru roua rece-a dimineții;

Lămpi pe cer nu au să mai tresară

când se dezveleau în fața nopții

și-mpreunați vânau vise trecute

sub ploaia verii dulce-amară.