Pentr-un moment mi-ai dat speranța

în mine însămi, in iubire,

În febra dulce și fierbinte

Schițat atunci de fericire.

Tu mi-ai lăsat să merg cu visul

Unde n-ajunge idealul

Acolo unde se-mpletește

Misterul vieții cu realul.

M-ai invățat sa cred in tine

In țelul tău ce-atunci părea

Că se îndreaptă către mine

Spre lumea mea, spre taina mea.

Deși tot ceea ce mi-ai dat

Mi le-ai luat rapid-napoi

Îți multumesc căci am trăit

Un vis ce se țesea în doi.

De Vieriu Sabina- Mădălina