De câte ori plâng, mâinile se strâng în braţe

Ca-ntr-o tandră evadare.

De câte ori plângi, buzele ţi se sparg în lumină violetă.

De câte ori râd, picioarele se îndrăgostesc de pământ şi ard.

De câte ori râzi, genele ţi se usucă de dor şi-şi pierd aripile.

De câte ori iubesc, nu sunt…, eşti!

De câte ori mor, ploaia nu-şi mai numără norii.

De câte ori mori, vântul îşi reazemă tâmplele de cer.

De câte ori sunt, moartea îşi pune pe fugă existenţa.

De câte ori eşti, viaţa îmbracă lalele în doliu.

De câte ori eu, de atâtea ori tu…

De Anca Beleca