Recunosc, mi-a fost dintotdeauna greu sã redactez introducerea eseurilor, articolelor şi a altor compuneri. Ce pot sã spun, mi-au plãcut filmele romantice cu final nefericit, rochiile lungi cu flori şi rujul roşu de pe buzele actrţelor de când învãţam sã folosesc cuţitul şi furculiţa, rochiile
Interesul meu pentru bãieţi s-a manifestat de la o vârstã fragedã. Împlinisem 5 ani şi mã uitam cu admiraţie la pistruii lui George parcã pictaţi pe tenul lui de porţelan. Dupã ce i-am spus cã îl iubesc, l-am lãsat sã invite pe cine dorea atunci când mi-am serbat ziua, petrecere la care ,bineînţeles cã nu s-a prezentat. Mario, alt coleg de grãdiniţã, era fermecãtor când spãrgea baloane de gumã şi îşi desena şerpi pe braţ. Fillip , credeam cã e mort dupã mine, mã striga gogoaşã şi mã gâdila în tãlpi de fiecare datã când avea ocazia.
Clasele primare au fost dezamãgitoare, de la priviri inocente, scrisori de sincerã dragoste şi bomboane cu ciocolatã ,Luca a fãcut o obsesie pentru mine. Dupã ce am împãrţit prima cutie de bere din viaţa noastrã, interesul meu pentru el a scãzut semnificativ. Colegii de clasã, bãieţii din faţa blocului, toţi erau interesaţi ori de surorile mele mai mari ori de celelalte fete din şcoalã. Totuşi, la 12 ani, situaţia s-a schimbat. Eram amanta a doi iubiţi frumoşi, aveau pãrul ars de soare şi ochii verzi ca marea. Un an mai târziu, mã sãrutasem cu toţi bãieţii din clasã.
Examenul de capacitate l-am luat cu notã mare, trei zile am sãrbãtorit cu iubitul meu proaspãt major, Teo. Liceul nu mi-a priit la început, vizionam cu mare entuziasm serialele americane cu adolescenţi şi aşteptam cu nerãbdare momentul în care iubirea vieţii mele v-a apãrea pe culoar şi îmi va ridica manualele împrãştiate pe jos. Pe Andrei l-am cunoscut în autobuz, vorbea cu o colegã de la clasa de uman nu ştiu cât. Şi ,dupã cum se obişnuieşte, m-a prezentat lui Andrei. Îl ştiam din vedere, umbla cu multe fete din liceu, dar pânã în momentul acela nimic din ce fãcea nu-mi captase atenţia. N-am scos un cuvânt tot drumul. Mã uitam la adidaşii lui prãfuiţi. Cred cã pãrul mediu, puţin ondulat, tricoul negru cu ,,Punk’s not dead” şi asemãnarea izbitoare cu solistul formaţiei Incubus m-au cucerit pe loc. A fost surprins când am intrat amândoi pe uşa elevilor, nu ştia cã învãţ în acelaşi liceu.
Au urmat multe petreceri cu alcool , şi rezultatul uneia dintre ele a fost remarcabil. Eram în sfârşit cu el, devenise iubitul meu, puteam sã înţeleg ce înseamnã fluturii în stomac. Chiar dacã la început m-a speriat gândul de a avea un iubit din acelaşi liceu, eu îmi aduc aminte de o iubire frumoasã, naivã, aventuroasã. Dacã în prima zi mã ascundeam de el, în ultima aş fi dat orice numai sã îi mângâi pãrul şi sã-l îmbrãţişez.
Regizam propriul lungmetraj despre iubiri inocente. Nu l-am lãsat sã mã sãrute în prima sãptãmânã, ci doar sã mã priveascã cum trag din ţigãri ca o femeie maturã. Ne despãrţeau trei clase, ne vedeam doar în douã pauze, uneori ne aşteptam şi mergeam împreunã spre casã. În barul nostru preferat se gãseau mereu douã pahare pline cu vin roşu . Nu îl ţineam de mânã şi nu îl chemam la petrecerile de sâmbatã seara. Existau nişte reguli simplu de respectat, dar le-am dat dracului dupã ce am început sã îl iubesc.
Stãteam în parc, buzele lui îmi atingeau umerii, îl apãsam uşor pe coapse , mã jucam cu lumina soarelui din şuviţele lui ondulate.
De ziua mea am primit 27 de lalele.
Spuneam cã îi pregãtesc o cinã romanticã şi decongelam repede o pungã de orez. Îmi cânta la tobe ,,TNT” , eu îi arãtam colecţia mea de pantofi.
Înotam agitaţi în mare ziua, îl sufocam cu iubire seara.
Ne cuibãream în tobogan şi în timp ce ne uitam la stele ,deveneam astronomi amatori. Rãbdarea lui de a se plimba cu mine prin magazinele de haine a fost mereu rãsplãtitã cu o bere rece.
Mã atingea stângaci atunci când purtam rochii scurte, îi desenam imioare pe caiete. Parola mea de la messenger era numele lui.
Îl întrebam mereu dacã mã iubeşte şi dacã sunt cea mai frumoasã.
El dorea sã devinã un motociclist cu braţele tatuate şi pãr lung, eu,o scriitoare anxioasã de romane de dragoste. Ne-am fi mutat undeva prin Anglia, într-un cartier friguros plin de case formate din cãrãmidã.
C nd auzeam cheia în uşã, ne opream panicaţi din jocul nostru pãtimaş şi râdeam în timp ce îmbrãcam grãbiţi tricourile pe dos.
Pentru el jucam diferite roluri. Aveam inocenţa şi curiozitatea Otiliei lui Cãlinescu, disperarea Soniei lui Dostoievski şi cochetãria Elei lui Camil.
Aveam 17 ani şi îl iubeam nebuneşte pe Andrei Tudor. Îmi plãcea sã-mi imaginez cum el îl va vizita pe tata ca sã primeascã acordul pentru cãsãtoria noastrã. Dacã relaţia noastrã s-ar fi destrãmat, noi aveam un plan de rezervã. Ne-am promis unul celuilalt cã la 35 de ani vom face orice sã ne reîntâlnim şi sã fim ferciţi pânã la adânci bãtrâneţi, aşa cum numai în basme se întâmplã.
Îmi convenea de minune acest plan, pentru cã astfel eu rãmâneam în gândurile lui pentru totdeauna. Cãci în filmul acesta, carierele noastre ar fi fost singurul motiv al acestei despãrţiri temporare. Dacã introduceam şi dezaprobarea relaţiei de cãtre pãrinţi m-aş fi numit artistã.
Dar nu a fost aşa. Mi-a rupt sufletul când ,,mi-a dat papucii’’ , nodul din gât şi golul din stomac îmi provocau dureri fizice nemaiîntâlnite. Nu mâncam, nu vorbeam, îmi reveneam greu dupã prima mea despãrţire.
Dupã el au urmat multe alte iubiri distrugãtoare. Îl întâlnesc o datã la şase luni şi atunci se preface cã nu m-a cunoscut vreodatã. Îmi spunea cã este imprevizibil şi lipsit de expresivitate. Nu vreau sã ne mai întâlnim la 35 de ani.