Tipul din titlul nu a cucerit vreo cetate sau vreun obiectiv militar! Era un tip ,,bine” cum se spune. Muncea alături de noi în mină. Nu era nici miner, ci un simplu muncitor. Asta nu-l împiedica atunci când era la suprafaţă să cucerească inimile femeilor. Nu mergea după fete de liceu, avea un fel de obiectiv tactic. Se plimba, intra în restaurante, mergea la film şi aşa dintr-o dată se ,,lipea” de o anumită persoană.
Nu ducea lipsă de bani niciodată. Întotdeauna avea în portmoneul frumos din piele câteva sute de lei, bine aranjate pe categorii. Era întotdeauna îmbrăcat impecabil; cămaşă albă, pantalonii la dungă, pulover mulat pe corp, care scotea în evidenţă pectoralii. De fapt cine era acest personaj? Ne cunoşteam din vedere de prin oraş. Ne salutam totuşi ca amici. Dar aveam să-l cunosc mai bine după ce a fost repartizat la mina unde lucram şi eu. A fost repartizat chiar la abatajul unde eu eram ajutor miner, astfel că de aici încolo apropierea noastră era inevitabilă. La locul de muncă nu prea vorbea mult. Asculta atât poveştile minerului nostru moş Pipa, despre aur şi aurari, adică cei care făceau rost de aur ilegal! După ce ne apropiam de finalul ciclului, moş Pipa ne trimitea să încărcăm vagonetele cu minereu.
Fiind ajutorul miner eu eram cel care răspundeam de acest capitol, astfel că al doilea om, fie îl numea minerul, fie îl alegeam singur. Basil s-a oferit singur să meargă cu mine. Am fost surprins când mergând să comandăm vagonetele unul dintre deţinuţii de la transport i-a spus don Basilio! Era doar de câteva zile cu noi şi deja deţinuţii îl cunoşteau! L-am întrebat de unde îl cunoşteau deţinuţii şi atunci mi-a spus că fusese coleg cu ei câţiva ani buni. La mina Breaza, dar şi la minele de aici din Almaşul Mare. Nu am vrut să intru în amănunte şi să-l întreb mai multe, dar don Basilio a început să-mi povestească cum şi de ce ajunsese la facultatea de drept comun, cum le plăcea deţinuţilor să-i spună puşcăriei.
Am aflat că trăind într-un oraş mare avusese parte de multe aventuri de tot felul cu dame, dar şi cu viaţa interlopă din acele vremuri. Crescuse la casa de copii, fiind orfan de ambii părinţi din timpul războiului. Nu avusese un domiciliu stabil niciodată, astfel că petrecuse majoritatea timpului printre cerşetori, hoţi de buzunare şi alte personaje deocheate! Specialitatea lui era hoţ de buzunare şi acostarea de dame. Avea degetele lungi ca de pianist, un chip atrăgător cu un zâmbet permanent. Acest zâmbet le atrăgea pe femei. Era de ajuns să privească o femeie cu ochii săi albaştri ca două peruzele, să zâmbească puţin, să-i arunce damei câteva cuvinte şi aceasta era prinsă în pânza de păianjen a cuceritorului.
În oraşul unde locuise de prin sudul ţării era renumit pentru cuceririle sale. Partea cu şutitul din buzunare era un fel de hobby pentru don Basilio. Nu lua de la cei săraci, ci dimpotrivă, la cei din gaşca lor le arunca ori de câte ori avea bani, mărunţişul. Avea ochitori, care îi recomandau victimele ce aveau portofelele pline. Aceştia le urmăreau traseul şi don Basilio opera la timpul potrivit. Erau taxaţi fie în momentele când ieşeau de la restaurante sau chiar în magazinele mari. Era un fel de boss printre şuţi. Dar era cineva şi mai sus care dirija toate bandele din oraş, căci nu se putea altfel! Când unii dintre membrii bandei erau prinşi de miliţieni, intervenea bossul cel mare şi după ce primeau câteva bastoane pe spinare şi câteva picioare la partea dorsală, erau eliberaţi pe şest. Adică îi făceau scăpaţi să nu fie înregistraţi la miliţie.
Don Basilio nu avea un domiciliu stabil, însă locuia la mai multe adrese unde avea haine de schimb şi mici lucruri personale. Banii câştigaţi din afacerile sale deocheate, nu stăteau prea mult în buzunarele sale. La gazdele unde locuia temporar, le spunea diverse funcţii care de fapt nu le practicase niciodată. Avea şi un scris frumos, dar culmea era că putea să scrie cu ambele mâini tot atât de bine şi frumos. Anii treceau şi desigur că poate se gândea la un viitor ca orice om. Soarta avea însă să-i fie potrivnică şi avea să ajungă la renumitele facultăţi de drept comun din minele Munţilor Apuseni.

de Mihai LEONTE