O stâncă desprinsă din vârful muntelui

până când am țipat cum nu mai țipaseră nici măcar părinții mei întunericul îmi dădea palme peste ceafă și se ascundea repede printre obiectele din vitrine sperând că voi înjura din toată inima mea de purice

o fată din stolul de pescăruși m-a invita în excursie se făcea că nu a auzit țipătul meu de armurier avea părul unei amiezi de dragoste sunetul casei de marcat s-a auzit brusc undeva în dreptul lui dumnezeu

cele mai frumoase trupuri se găsesc în lacul verde fac dragoste în iarbă de când nu se cunoșteau spunea ghidul era subțire ca o carte de joc și în loc de ochi îi sclipeau doi bănuți frate și soră

în noi moartea e mult mai frumoasă uneori suntem una și aceeași persoană cu ea când îi punem masa când i-o zvârlim în bătătură  așa repetam în timp ce întunericul mă lovea acum cu genunchi

fata se transformase într-un uliu cu pene de smoală

doar ghidul mă împungea din când în când cu sabia lui de carton degeaba i-am zis odată și odată tot va trebui să ne ascundem sub pământ

*
eu sunt un lucru de mână uitat de mama pe scaunul din bucătărie
lângă ochelarii mari cu lentilele groase ca niște felii de pâine
în liniștea prin care doar aragazul aprins iarna mai spune ceva povești

timpul trece încălțat în pantofii scaunului și ai mesei
din nori a început să curgă cerneală
învăț datul într-un nou balansoar
carne os carne os

și noi ca iarba zice mama
ieșim puțin din pământ să ne plimbăm prin aer

*
atât apucăm să facem în viața asta
iubita mea
intrăm unul în celălalt
ca în două cutii pentru scrisori
culegem cât mai multe lucruri
într-un timp foarte scurt cât zice ticul tac
apoi ne întălnim și ne așezăm în fund pe capota unui tir în plină viteză
doar soarele cu mâinile în buzunare
vede toate serpentinele podurile câmpiile și toate cele
prin care am trecut

din râsetele noastre cresc copiii
ca firele de iarbă

De Stefan Ciobanu