S-au arătat într-o zi ploioasă de primăvară. Au săgetat văzduhul cu trupurile lor firave, s-au rotit de parcă erau bete de fericire-şi , apoi , au coborât pe pământul reavăn.
Dintr-o dată s-au auzit strigăte :
-Berzele!Vin berzele!Una, două, trei ,patru ….Ce multe sunt !!..Iiii!! Iiii!!.. Ura !..Uuooo!…
– Barză, barză, ce-ai în cioc ?..
-Lasă, mă, nu mai striga! Le sperii şi fug !
-Barză, adu-mi un frăţior sau o surioară !striga un pici de vreo 5 anişori .
-La cumătra sus pe casă , / Vine barza jupâneasă/Şi se-aşează într-un picior /Şi din cioc bate de zor …recita o fetiţă cu zulufii aurii .
Erau copiii din sat , fericiţi că se întorc berzele, vestind primăvara mult aşteptată…
…… Îmi amintesc de anii copilăriei, de zilele schimbătoare ale primăverilor, când –ba ningea, ba ploua , ba era soare ,, cu dinți”! Erau “zilele berzelor”. Soseau ca şi acum: tăcute, obosite ,sfioase. Îşi căutau vechile cuiburi, căsuţele la care trudiseră anul trecut. Şi acum mă întreb : ce le mână
pe ele , ce grăuncior de înţelepciune le poartă atâtea mii de kilometri, fără să rătăcească drumul?!..Cred că dorul de locurile acestea minunate le aduce înapoi ! Aş fi vrut să se oprească aici vara întreagă , poate mi-ar fi povestit prin ce întâmplări trec ele în zborul atât de lung şi anevoios .
Acum înteleg de ce se rotesc în zbor, se asează pe pământul reavăn, iar se ridică, se duc spre păduri; se apropie de sat, se depărtează iar ; totul ca într-un joc .Acum înţeleg: jocul acesta este bucuria revederii …..
Peste noapte s-a lăsat frigul. Obosite de atâta drum , 8 berze au înnoptat în grădina mea.Le-am găsit de dimineată; parcă stăteau în cumpănă: într-un picior, cu capul ascuns sub aripă, aşteptau ca vremea să se încălzească, să iasă soarele şi să-şi ia zborul .Picioarele lungi ,portocalii păreau desprinse din primele raze ale soarelui.
Păsările de curte s-au agitat la vederea lor , s-au minunat şi s-au grăbit să le certe :
-Cot-co – dac! Ce căutați aici ?!..strigau moțatele pe rând.

-Cu-cu-ri-guuuu! Eu sunt paznic aici ! se răstea cocoşul.
-Glu- glu –glu! Se înfoia curcanul. Nu vă apropiați!
-Mac !Mac !Mac! se aud rățuştele. Parcă vă cunoaştem!
-Păcat ! Păcat ! Păcat !.. se vaită o bibilică.
Până şi Grivei , paznicul curții,s-a oprit o clipă din lătrat, mirat că e atâta agitație .
Numai gânsacul cel alb îşi întinse gâtul către ele, înclină capul, închise un ochi şi sâsâi calm :
-Bun venit , sssuratelor!!..
Berzele stăteau in cumpănă : să le vorbească pe limba lor ?…..să nu le bage în seamă ?!….
Şi , deodată, scot toate capul de sub aripi, elegante şi mândre, privesc spre curte, înalță uşor ciocul , dau un țipăt scurt- ca într-un salut-bat din aripile lungi şi foşnitoare.
Pe când agitația era în toi, ca la un semnal venit din cer, berzele îşi întind aripile , lungesc gâturile şi pornesc săgeată către soarele crud al dimineții. Se întorc brusc , se rotesc uşor deasupra curții , fâlfâie din aripile lungi şi bat din ciocurile portocalii în semn de rămas –bun . Conducătorul cârdului ordonă alinierea.Păsările-cumpănă îşi reiau locul în stol şi se îndepărtează către miazăzi , căutând o baltă.
Treptat, liniştea se aşterne peste curte, orătăniile “discutând “ încetişor despre păsările acelea caraghioase .
Fericirea puse stăpânire pe sufletul meu ; înțelesesem : berzele aduceau primăvara, simbolizând reînnoirea !

De Elena Gornateanu