Fericirea

M-am întrebat adeseori ce e fericirea. În ce constă şi de unde vine? Cum o pot dobândi? Şi de ce nu poposeşte şi la mine? O fi alcătuită din acele momente, puţine de altfel, când eşti mulţumit de lucrul bine făcut? Sau poate că e acel strop de iubire pe care îl primim în această viaţă mult prea scurtă?
Există oameni care au o căsnicie cu cel pe care-l iubesc, dar nu sunt fericiţi pentru că nu au o slujbă. Şi alţii care nu cunosc fericirea pentru că nu au un partener, cu toate că au locul de muncă dorit. Există oameni pe care le au pe amândouă, dar nu au bani suficienţi să-şi satisfacă unele capricii. Unii, puţini ce e drept, le au pe toate trei, dar nu sunt fericiţi, nu îi lasă grijile!
De fapt, fericirea chiar există? O fi similară cu mulţumirea, aşa cum v-am întrebat mai înainte? Şi dacă fericirea ar fi similară cu mulţumirea, cum facem să fim mulţumiţi? Mărturie stă crudul adevărul care ne mărturiseşte că noi, oamenii ne mulţumim greu. Mâncarea nu e niciodată destulă sau suficient de bună, partenerul ales de noi nu e ce ne-am imaginat înainte de a opta între căsnicie sau celibat, maşina mai mult consumă decât ne produce plăcere( apropo, s-a scumpit iar benzina!) şi oricum nu e o marcă atât de bună ca a vecinului, slujba ne place şi ne aduce un venit bun, dar visăm mereu la schimbarea locului de muncă deoarece avem un şef prea dur sau un coleg care nu ne lasă a lucra în tihnă etc. Oricum vă plictisisem, nu?
Şi totuşi! Eu sper că mulţumirea face doar într-o oarecare măsură parte din fericire. Aceasta din urmă trebuie să fie mult mai mult! În cultura indiană, tinerii se pleacă la picioarele vârstnicilor pentru a lua binecuvântarea acestora. Iar vârstânicii îi binecuvintează rostind următoarea urare: „ Să fiţi merau fericiţi! ”. În aceste cuvinte stă nădejdea părinţilor că fii vor avea o căsnicie armonioasă şi ferită de intruziuni. Deci fericirea poate fi înţeleasă drept înţelegere în cămin. Creştinul merge la preot să îl binecuvinteze pentru a pune bun început lucrurilor pe care doreşte să le realizeze. Creştinul ortodox şi probabil şi ceilalţi înţeleg fericirea prin linişte, iar liniştea prin comuniunea omului cu Dumnezeu. Deci, fericirea să fie liniştea din cămin ori cea interioară? Sau amândouă?
Constă cumva fericirea în iubire? Pentru că atunci am căuta iubirea. Nu că ar fi mai uşor de găsit sau de înţeles! Dar de ce să o înţelegem când nu ne foloseşte decât dacă o simţim? Cum să o găsim însă între atâtea posibile jumătăţi când noi căutăm de cele mai multe ori să avem pe cineva alături doar pentru a nu mai fi singuri? Ea strigă din mulţime, dar noi nu o auzim. Să zicem că totuşi ne-am găsit jumătatea, acea fiinţă care ne completează şi care doreşte să stea mereu în prejma noastră. Care doreşte pentru noi ce e mai frumos în viaţă. Trec primii ani în euforia constatării. Urmează apoi ani îndelungaţi în care să vă cunoaşteţi unul pe celălalt. Şi constataţi că are alte gusturi decât ale tale. Preferinţe mici care creează disensiuni mari între voi. Şi înţelegerea caută drumul către ieşire din relaţia voastră!
Mulţumire, linişte, înţelegere. Fericirea e alcătuită din câte puţin din fiecare. De aceea e atât de greu de atins!
Pentru mine, fericirea e atunci când stau pe banca roasă de ani din parcul unde a fost cetatea Ada-Kaleh şi privesc Dunărea. E atunci când îmi pun capul pe pernă şi privesc drept în ochii celui drag. Sau atunci când visez la romanul pe care-l voi scrie cândva.
Adeseori primim doar fărâme de fericire. Şi asta, pentru că nu ştim să trăim frumos. Pentru că suntem veşnic nemulţumiţi de ce nu ne-a ieşit bine sau ce nu avem, nemaiavând timp să ne construim clipele de fericire. Ştiţi ce vă doresc în viaţă? Bineînţeles, fericire. Daţi-mi un zâmbet pentru că o clipă v-am făcut să uitaţi că nu sunteţi fericiţi!

De Doruţa Dumitru

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Fericirea, 9.0 out of 10 based on 4 ratings