Femeie, întinde spre cer o mână
Să-ţi picure-n palmă lacrimi de lună.
Rodia obrazului s-o-mbujoreze vântul,
Macul buzelor să-l aline cuvântul.

Soţie, te du şi pâinea frământă
Urmează-ţi destinul cu aripa frântă.
Cuprinde tăcerea, zbuciumul, firea,
Asta ţi-e viaţa, asta menirea.

Mamă, în pumni cuprinde pământul
Cu truda, răbdarea, durerea şi gândul.
Cum picură roua în zori, dimineaţa,
Aşa începi lumea, când naşti viaţa.

Femeie, mamă, soţie,
Numele tău veşnic să fie
Licărul întunecatului cer
Puterea ta e un mister.

De Stoica Mariana