Sângele zbura prin corp cu o viteză surprinzătoare. Se îngrămădea în canalele de pe lângă inimă iar apoi, parcă la comandă, tot corpul tremura încet în timp ce inima bătea mai tare. Era ca și când aș fi înghițit o boxă sau ceva de genul ăsta! Îmi imaginam celulele cum se pun să danseze și cum întreg corpul are o petrecere. Îmi simțeam picioarele lipsite de vlagă și obrajii cum încep să mi se înroșească.
Și aș fii vrut să înțeleagă. Să îmi prindă mâna cu stângăcie și apoi, cu un gest inofensiv să-mi acorde o îmbrățișare. Să mă strângă tare în brațe până când trupul mi se liniștește și inima își revine la normal. Iar apoi să-și treacă mâna prin părul meu, să mi-l așeze inestetic după ureche și cu buzele tremurându-i de frig să mă sărute. Să simt multitudinea de fluturași cum se năpustesc asupra mea și cum tot universul se prăbușește în jurul meu. Să închid ochii și eu și el și câteva lacrimi să-mi zboare de pe gene în timp ce mă mușcă încet de buza inferioară și apoi mă lasă așa.
Am închis ochii și simțeam cum îmi zvâcnește ușor capul. Nu era o durere groaznică, nu era nici măcar durere, erau amintiri, iluzii… picături de imaginație adunate în capșorul meu de fostă adolescentă visătoare.
Aș fii vrut să se stingă lumea preț de câteva secunde, să nu exiști, să nu exist, să nu existe nimeni! Să fie doar gânduri ce zboară prin Univers fără nici o destinație stabilită de dinainte. Aș fii vrut să fim la fel! Trași la indigo și de nerecunoscut. Să nu aibe nimeni nimic special!
“să fim cu toți o comunitate de vise spulberate în mii de rate
Mă gândeam cum ar fii dacă timpul ar înceta să mai curgă, dacă totul pur și simplu s-ar opri! Și am zâmbit. Colțuriile gurii s-au ridicat involuntar, știam că sunt cea mai egoistă persoană din lume dar mă gândeam la un moment în care totul rămâne intact. Poate un moment în care el mă adoră. În care nu sunt doar o melodie agățată de una din amintiriile lăsate în vreun pub. Unul din momentele în care însemn mult, mai mult, pentru tipul ce înseamnă atât de mult pentru mine.
Mă gândeam la un moment în care Anglia nu a fost niciodată o opțiune iar California doar un vis.
Mă gândeam cât de frumos ar fii Universul, dacă aș înceta să mai exist.

De Lala Saracin