Pe urmele Galateei

– Ce vrei Pygmalion, care ţi-este ruga?
Se trezi năuc, lovindu-şi capul de dantelăria din piatră a patului din colţul atelierului. Un cucui de toată frumuseţea se iţea pe frunte, durerea fizică reuşind să-i distragă atenţia şi să-l trezească din buimăceală.
Razele soarelui de dimineaţă îi pătrundeau vesele prin fereastră, luminându-l pe el şi sculptura sa iubită de pe soclul din mijlocul atelierului.
Frumoasă fată! Trupu-i e subţire şi mlădios, părul bogat îi revarsă pe umeri. Ochii migdalaţi îl privesc, însă, fără viaţă şi strălucire. Zămbetul i-l cioplise timid şi reţinut, gândea acum c-ar fi trebuit să fie mai generos cu zâmbetul ei! Mâinile i le împreunase cuminte înainte-i, pe veşmântul ce-i aluneca atât cât să-i dezgolească umerii.
Lucra de mai bine de-un an la sculptură şi era, în forma sa finisată, tot ce închipuirea lui vedea la o femeie. Mâna lui atinse uşor clavicula, umerii delicaţi, degetele ei fine şi dori să-i cuprindă mâna. De ce-i făcuse mâinile împreunate? Mânios pe sine vru să ridice sculptura şi s-o trântească puternic de pământ, dar amintirea vocii auzite în acea dimineaţă îl opri.
O dorinţă avea el, dar abia şi-o recunoştea sieşi; vocea aceea îl nedumerise, ce ştia ea de frământările lui? Şi-ar fi dorit o tresărire la femeia din fildeş! Voia s-o vadă înfiorându-se la atingerea lui, să-i clipească cochet din gene, să-i dăruiască buzele şi să-i întindă mâinile a-mbrăţişare.
Era doar o dorinţă şi experienţa îl învăţase să treacă peste-acele ce nu se pot înfăptui!
Un foşnet de veşmânt îi readuse gândurile în atelier. Femeia fecioară îşi întindea braţele, îşi flutura pletele, coborând de pe soclu. Păşi uşor prin încăpere căutând parcă ceva cu privirea, şi privirea ei îi întâlni privirea şi trupurile li s-au îmbrăţişat calde, liniştite, împăcate.

de Gabriela Ocneanu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)