Pe un deal, la lumina lunii,

Chiar în mijlocul furtunii

Două fiinţe cu sorţi diferite

Vor să-şi exprime gândurile nefericite.

Şi ambii în ochi privindu-se

În trecut se văd iubindu-se…

Iar suferinţa în ochii înlăcrimaţi citindu-li-se.

 

“Viaţa ta e lungă, niciodată nu se sfârşeşte,

Pielea ta albă, la soare străluceşte,

A ochilor maronie culoare se schimbă cu rapiditate

Iar ale mele gânduri le poţi citi fără nicio greutate.

Ştiu ce eşti, i-a spus fata în şoaptă,

Dar de tine nu mă voi ascunde niciodată

Chiar de-ai comite o mârşavă faptă.”

 

“Spune…spune cu glas tare acel cuvânt,

Care, ieşit din gura ta, va fi purtat de vânt;

Cuvânt care imediat va fi de toţi uitat

Căci cine va crede o fată cu onoarea de nestimat?”

 

“Un vampir eşti, nu altceva,

Şi pentru a mea tăcere, în schimb vreau ceva:

Vreau să am a ta eternă nemurire

Pentru mii de clipe de puerilă iubire.

Dovadă eu îţi întind mâna sau chiar gâtul

Să-ţi simt veninul în tot trupul…

Vreau să devin nemuritoare,

Cu pielea la soare strălucitoare.

Vreau din a oamenilor carne sa ma hrănesc,

Cu sânge cald, setea să-mi potolesc.

Vreau să fiu ciudată şi înfricoşătoare

Şi de moarte dătătoare.”

 

O clipă i-a trebuit Lui

Să simtă minunatul gust al sângelui…

Cu o singură adâncă muşcătură

Veninul a pus stăpânire pe biata făptură.

Inima a uitat să-i mai bată,

Iar durerea a cuprins-o de-odată

Tăindu-i răsuflarea uşoară, regulată.

 

Sub clar de lună plină,

După o mizeră furtună,

Doi vampiri au plecat la vânătoare

Să-si astâmpere pofta de sete cotropitoare.

de Bogos Liliana