Scrisoare dintr-o lume paralela

Prin faţa ochilor treceau franturi de amintiri pe care nu

le-am trait niciodată…totusi…atât de familiare?

Nu mi se potrivea nici un nume…

Un coridor cu uşi şi ficeare mă ademenea să intru într-o
altă realitate alternativă…mă străduiam să mi-o descopăr exact pe aceea de unde
provenisem…în cele din urma totul a devenit lipsit de sens…prea multe uşi care
nu duc  decât într-o altă iluzie…cum
poate să fie o iluzie mai bună decat alta când oricum ... adevărul lipseşte?

Nu mi se potrivea nici o usă…

Oare n-ar fi la capătul holului o fereastră de unde să te
poţi arunca in gol?

Oare n-ar fi…?

Degete delicate mângaiau lespedea rece încercand să adune
într-o formă lacrimi de chihlimbar…

Şi tu…pe unde vei fi?Era un mit dureros si ăsta,să-mi
regăsesc jumătatea pierduta în aventura propriilor uşi şi coridoare…

Casa asta nu are nici o ieşire?

Cu o ultimă sclipire de sperantă,am luat liftul…însă parterul
era un acoperiş sub care mâini nevăzute tricotau cerul…

Aerul devenise aproape irespirabil,eram prinsă si ,,integrată”alaturi
de ceilalţi,într-o uriaşă ţesatură…

Călătorisem deja în lumi de apă,în lumi bidimensionale unde
totul era desenat,în lumi de gânduri care ca niste sfere se ridicau să
răsufle…rezolvasem
mii de puzzle-uri ca să mă pot desprinde…şi acum?

O Pasăre fără aripi se deşira in grabă pe boltă…

Sigur că da!Ar trebui să rup toate aceste ochiuri,chiar dacă
tăierea bruscă a fiecărei legături mă doare…

Pe măsură ce mă eliberam,aţele zăceau sângerânde în ţesatură…Vedeam
cum pe cerul zdrenţuit mai fuseseră făcute înaintea mea multe alte găuri…

Unde s-au dus toţi acei temerari care au îndraznit să se
rupă de vii?

Pluteam  în vid caci
nici o iţă nu mă mai ţinea prizonieră…nespaţiu…netimp,neântuneric,nelumină…

Nu mă cunoşti pentru c-am tăiat
chiar şi acele fire care mă mai ţineau legată de tine…

de Paula-Monica Georgescu