Se lăsă copleşită de un regret calm …

O stăpâni un sentiment de vid …

Simţi o undă interceptibilă pe lacul memoriei.

 

Preţ de o clipă îşi străpunse creanga sângeroasă,

Crezând că îşi pierde fiorul zburător ,

Care îi oferea o forţă interioară indescriptibilă.

 

Voia să se înalţe spre cer,

Dar credea că, precum un glas de înger,

Realul şi imaginarul erau două lumi gemene,

Dar mai diferite decât ziua şi noapte.

 

Începea să vadă dincolo de transcendent

Încercând să descifreze non-sensul …

 

Ceasul inimii ticăia.Rămase crispată.

Energia clocotea înăuntrul ei,

Căutând un mijloc de eliberare …

 

Ascultă ecoul mulţimii,

Dar nu-i permise soarelui să răsară.

 

Vocea îi scăzu treptat ,

Şi pe măsură ce apusul se ivea,

La fel şi pomul vieţii sale se veştejea.

 de Marry Ionasca