Era odată un prinț ,dar nu ca  toți,era  cel mai frumos

Părul  strălucitor   putea face  ,tot ce își dorea

Conducea pământul,avea multe calitati ,dar si, puterea de-a zbura

Avea de toate,multe palate,avea chipul lucios

Tatăl sau regele prigonit ,de pe planeta stelelor

i arată toate prințesele de pe pamant

Intre Stel si Pământ era un razboi crunt

Avea extraterestre cu care se distra

Inca sentimentul de a iubi nu-l cunoștea

El calarea  galopand alui cal vorbitor pana cand:

 

 

 

Acolo departe pe astre  ,unde stelele strălucesc.

A  văzuto  parca difuz  privind,spre cer,ceva neomenesc

Oare doamne  ce este ,să fie o zâna?

Este  nedumerit ,tot spre cer priveste ,  si ea il  priveşte

O vede, vine pe pamant,coboară pe curcubeu  parca de pe  lună

 

Este din calea lactee ce-a mai frumoasă

Mai dulce si suavă decat o crăiasă

Este chiar  o stea,fiinţă nemuritoare

I-a spus , că a auzit alui  chemare

Este frumoasă parcă ar fi un vis

Dar este real

Chipul ei este paraxial

I-a spus ca   dorește  să rămână cu el  pe pământ

Nu poate,asta ar înseamnă să devină ,cândva mormânt

Atunci a plecat

Râzând ,dar parca trist  l-a salutat

A  rămas şocat

De atunci într-o confuzie s-a  aprofundat

Era îndrăgostit de atunci doar de ea

De acea sublimă   stea

Chiar dacă din pacate  avea pecetluită

O extraterestră ca iubită

 

CU  iubita lui zbura pe astre

Dar  se gândea  la acea stea noapte de noapte

Dar nimeni nu știa ca era o urâtă stea

Metamorfozată,fiica regelui Stel,cu scopul,de-a duce prințul la disperare

 

Pământul avea scut anti-laser,nici o armă ,nu era distrugătoare

Vroia să-i i-a fiul ,să-l lovească unde îl doare

Calu prietenește i spunea

Că este interzis a iubi o stea

Stătea supărat și-o iubea cu toată ființa

O iubea mai mult ca savantu știința

 

Era seară stătea în cămară cu puterea minți ,desena coală după coală

Până când pe geam bătu cineva,era chiar ea

I-a spus hai uită de lumea ta,și vom trăi nemuritori în lumea mea

El o iubea mai mult decât dumnezeu îl iubește pe iisus,a uitat de lumea ce îl înconjoară

 

A plecat a dispărut

Şi au plecat lăsând în spate dâra de lumina

Fata se gândea că prinţul va suferi fără vină

Regele pe pământ blestemă şi spărgea munţi

Stel l-a lovit unde îl durea,ce să facă?plângea după el zile şi nopţi

 

 

 

Fata cu băiatul mergea pe Stel,el cel mai fericit

Ea ,încet de el s-a îndrăgostit

Într-o doară i-a spus că-i pare rău,este urâtă

De rege a fost obligată,să-l rănească

Prinţul buimăcit i-a spus

Să uite de privirea ei confuză

Să fugă in lume că frumusețea interioară contează,să renască ca Phoenix din cenușă

Ambii părinți tristi ca razboiul i-a separat de copii, au privit la amurg

Și parcă din ochii lor ,lacrimi de sânge curg

Au fugit în lume pentru că iubirea învinge pentru amândoi

Un muritor și-o stea au invins un război

 

 de Schmoll Stefan