La ora de dirigentie, doamna, ne-a povestit ca in judetul Sibiu se afla o casa care se presupune ca este bantuita.

Noua ne-a placut ceea ce ne-a spus si chiar am cauta pe Internet sa aflam care este istoria casei, apoi ne-am hotarat sa strangem bani si sa mergem acolo intr-o excursie.

A durat ceva timp ca sa strangem totii colegi banii pentru excursie, insa nu am putut merge inca, deoarece era iarna si foarte frig.

Dupa ce s-a mai incalzit putin vremea am pornit la drum. In drum spre Sibiu am mai avut cateva opriri in niste locatii foarte frumoase.

Cand am ajuns acel loc ne-a dat fiori, poarta avea un lanţ masiv pus pe ea, lanţ care scârţia la fiecare adiere de vânt. După aleea de brazi se vedea în sfârşit şi casa: înaltă, cu etaj, cu multe coloane.

Se spune ca acea casa a apartinut unui doctor. Acesta locuia impreuna cu sotia lui,  care a suferit toata viata pentru ca nu a putut sa aiba  nicodata copii. Dupa moartea sotiei, doctorul s-a mutat intr-o casuta mai mica si a donat casa cu conditia ca acolo sa se faca un orfelinat in memoria sotiei sale.Dupa multi ani orfelinatul s-a inchis iar casa a ramas parasita.

Toti am ramas uimiti in fata privelistei si parca nu aveam curajul sa intram in curtea casei.

Cand aproape ca ne facusem curaj sa intram, trecu prin fata noastra o babuta care isi facea de zor cruce si spune bolborosind o rugaciune.

Doamna diriginta a intrebat-o daca putem intra in casa si daca nu cumva ea apartine cuiva si  putem avea probleme.

Babuta se opri si se uita la noi cu mirare de ce vrem noi sa vizitam casa, spunand-ne ca mai bina am pleca unde vedem cu ochi fara sa mai privim in urma. Ca acea casa este bantuita, iar de cand s-a desfintat orfelinatul acum 30 de ani de acolo se aud zgomote ciudate, plasete de copiii iar la fereastra de sus tot timpul se vede silueta unei femei.

La auzul acestor vorbe tuturor ni s-a facut foarte frica, mai ales fetelor.

Dupa cateva minute doamna diriginta ne-a spus ca daca tot am venit pana aici e pacat sa nu vizitam casa si ne-a incurajat ca totusi e zi si ca nu se poate intampla nimic.

Am mers pe alee si am ajuns intr-un sfarsit la casa.Eram in fata ei cand un aer rece a venit deodata, ciudat era ca afara era cald.Am intrat in casa.Podele scartaiau la fiecare pas.Holul era pustiu plin de panze de paianjen. La capatul holului era sala unde probabil copiii stateau ziua si se jucau. Pe jos erau jucarii vechi si pline de praf, insa ce ne-a atras atentie era faptul ca toate papusile aveau capul smuls si ochii scosi.

Ne era din ce in ce mai frica, mai ales colegelor mele. Am hotarat sa urcam la etaj unde probabil erau dormitoarele.

In timp ce urcam scara, Anca a inceput sa tipe si sa spuna ca parca i s-a parut ca a vazut un copil fugind. Doamna diriginta a incercat s-o linisteasca spunandu-i ca poate i s-a parut. Ajunsi la etaj am intrat in primul dormitor, unde privelistea ne-a inspaimantat si mai tare. Erau numai patuturi cu grati metalice. De grati erau prise niste curele cu care probabil erau legati copiii. Ingroziti am iesit si am mers spre urmatorul dormitor insa si acolo era aceiasi priveliste cutremuratoare.

Gandul nostru era la acei copiii care dupa tot ce am vazut, ne-am dat seama ca nu au avut o viata asa usoara.

In linistea care s-a lasat deodata a inceput parca sa se auda o voce de femeie ce fredona un cantec de leagan. Acel sunet venea dinspre pod.

Diriginta ne-a propus sa urcam si sa vedem totusi ce este in pod. Cu teama in suflete ne-am urcat pe scara ce ducea la pod, cand deodata acel sunet straniu s-a oprit brusc.

In pod era o camera parca special amenajata pentru un nou nascut foarte frumoasa.

In camera era si o oglinda, parca nou nouta. Curios din fire m-am apropiat de ea si deodata am incremenit de spaima. In loc sa apara reflexia mea in oglinda vedeam chipul unei femei inbracata intr-o rochie neagra si zdrentuita, cu parul ravasit ce ii acoperea aproape toata fata. Prietenul meu Alex vazandu-ma ca ma holbez la oglinda,
de frica mi-a tras o palma.Mi-am revenit si le-am zis ce am vazut.Dar am ramas socat cand diriginta mi-a zis ca in oglinda nu se vedea nimic.Nici imaginea acelei femei nici a mea.Ne-am speriat atat de tare incat am fugit si nu ne-am mai oprit decat atunci cand am iesit din casa.
Speriati de ,,moarte” ne-am indreptat cu pasi grabiti catre poarta. Din urma noastra au inceput sa se auda plansete de copiii, ceea ce ne-a inspaimantat mai tare. Ele insa au inceput sa se opreasca atunci cand din nou incepu sa se auda din pod acel sunet linistitor ce semana foarte mult cu un cantec de leagan.

Eram speriati si totusi uimiti de experienta prin care am trecut.

In drum spre microbuzul inchiriat ne-am reintalnit cu babuta care vazandu-ne asa de abatuti ne-a spus ca mai bine o ascultam si nu intram in acea casa blestemata pe care toti localnici o oclolesc.

Ea ne-a povestit ca in acel orfelinat copiii erau foarte rau tratati si ca erau supusi la multe chinuri, si ca nimeni nu stie sigur ce s-a intamplat cu copiii dupa desfintarea orfelinatului.

I-am multumit babutei pentru ceea ce ne povestise si ne-am luat la revedere, cand Anca a intrebat-o de femeia  pe care eu o vazusem in oglinda. Atunci ea ne-a spus ca este spiritul sotiei doctorului care intodeanuna si-a dorit sa aiba copiii, insa nu a putut si ca ea defapt incearca sa aline sufletele bietilor copilasi.

Pe drumul de intoarcere in microbuz s-a asternut o liniste apasatoare. Fiecare se gandea in felul sau la experienta pe care au trait-o cu intensitate.

Dupa o saptamana de la excursia noastra plina de suspans, diriginta ne-a surprins cu o noua propunere si anume sa vizitam un orfelinat. Binenteles ca toti am foarte incantati de propunere. Asa ca peste cateva zile am mers in vizita la un orfelinat, incarcati de multe cadouri pentru acei copiii nepastuiti de soarta.

Cand am intrat in orfelinat mi-a revenit in minte imaginile din casa bantuita, insa ele mi-au fost repede indepartate de rasetele copiilor care ne-au intampinat cu bucurie.

de Botoroga Cosmin Alin