Valurile disperate sa capete viata spargeau ciclic linistea din camera ascunsa sub straturile de masa umana.Maya privea deznadajduita abisul intunecat,ultima picatura de lumina cazandu-i printre degete pe podeaua de aer cimentat cu pietre fluide mineralizate.A incercat sa strige dupa ajutor,dar din gura ei nu ieseau cuvinte,a incercat sa fuga,dar a uitat ca nu exista lumina si intr-un final a adormit scufundata in leucocite.

Pe cer se desena un rasarit de soare cu stropi luminosi de acuarea,intre timp Maya deschise ochii lasand sa-i intre-n suflet nuantele diminetii.Uimita de visul straniu se ridica energica din pat si deschise fereastra.Briza florilor de primavara inunda camera de la dusumeaua din lemn pana la tavanul martor al tuturor viselor.

Maya se simtea atrasa de mireasma gingaselor petale,asadar,deschise mai mult fereastra si intr-o secunda vinisoare rosii atingeau albul garoafelor.

In zece secunde,frunzele toropite de soare in culori rosiatice invadasera poarta din sticla catre camera Mayei,aceasta fiind izbita de ploile nestapanite drept in crestetul capului,ametita se uita in jurul ei.Ajunsa la concluzia ca a mai trecut un anotimp pe nesimtite se indrepta incetisor de geamul spart spre telefonul mobil,apasa tasta de apelare rapida,iar o voce copilaroasa raspunse:

-Buna!

-Ana trebuie sa-ti povestesc ceva foarte bizar.

-Cine este la telefon?intreba Ana mirata de vocea cunoscuta.

-Sunt eu,Maya.

-Care Maya?

-Maya,Maya Teodorescu,prietena ta.

-Doamne!exclama tanara,Maya s-a sinucis acum 2 ani,chiar in aceasta zi.E cumva o gluma proasta?intreba Ana printre lacrimi,inchizand ulterior telefonul.

Maya se lasa incet jos,imaginea mortii sale intiparindu-se in spatele retinei galbene aidoma unei pelicule de la cinematograf.Isi privea trupul subtire intrebandu-se daca mai exista sange care sa-i circule prin corp.Dar traia,se msica,vorbea si privea in jur melancolica.De ce melancolie?pentru ca era invaluita intr-o panza microscopica de praf a trecutului.

Golita de sentimente alerga direct in ploaie,parul adapostind trepatat molecule de apa.Pe langa ea treceau oameni cu umbrele colorate,oprindu-se cate unul sa se intrebe ce cauta o fata in pijamale pe strada unde cerul varsa lacrimi nestingherit.

Un trecator imbracat in negru se lovi de ea,astfel Maya intelesese ca trebuie sa urmareasca persoana cu mantie ce aducea cu sine misterul vietii din scoica.

-Opreste-te!striga Maya ragusita.

-Cum sa ma opresc?

-Atunci incetineste?

-Eu nu incetinesc!

-Cum sa nu incetinesti?

-Eu sunt timpul,nu astept ca pamantenii sa se pregateasca pentru a se lovi sacadat de realitate.

Maya continua sa alerge dupa fiinta atemporala invesmanatata in abanos,cu cat se apropria cu atat trupul ei se topea glaciar prin scurgerea de canalizare pe care calcase.

Ca bataia unei aripi de vultur Maya se afla pe suprafata unui cristal stelar.

-Unde ma aflu?intreba tanara.

-In locul unde timpul isi odihneste mileniile,deasupra universului.

Ingrozita de propria imaginatie se intreba daca cu adevarat viseaza sau si-a pierdut mintile.Isi atinse fata palida,isi lua avant  si alerga spre groapa abisala de stele.

-Ce faci?Timpul sari dupa Maya si o imbratisa.

-Vezi nu m-ai asteptat,ai venit dupa mine.

Sunetul inimii pompand sange in capilare se propaga din cusca toracica drept in ramasitele diminetii ce bateau clopotul unei noi treziri.Maya isi duse mana la ochi si-si sterse lacrimile,mai trecuse un an,o alta luna de mai se risipea prin fiecare 24 de ore din clepsidra orientala.

-Sfarsit!-

de ylona97 00