Leagănă timpul în poala învechită , plete de copil bălai cu roua dimineţilor în priviri.Se trezesc la viaţă clipe rătăcite , se adună în stoluri şi pornesc la drum , ducând cu ele noiane de-amintiri bizare .Sapă adânc, în sufletul împietrit , bruma de iubire abia născută , se trezesc la viaţă simţuri amorţite , încep să freamăte .Un fior ca un cântec de leagăn mă cuprinde , răspândindu- se ca o cohortă de furnici în căutarea unui pai.Murmur versuri izgonite din minte de tiranica proză , se aşează pe buze umede şi calde , uşor întredeschise, spunându-şi oful înăbuşit de angoase.Se adună în cete învrăjbite de molatice dorinţe , gânduri rebele asurzându-mă cu rugăminţi de eliberare . Mă cert cu mine , îmi spun cuvinte încurajatoare , astăzi sunt mai blândă.Mă simt înlănţuită ,închisă ca într-o cutie de carton cu găurele , privesc afară şi aş vrea să ies . Nu tot ce caut eu ar merita crezare , eu sunt o visătoare , visele sunt vise , ele se destramă , iar eu rămân mereu cu poala goală. Amăgitoare clipe , dulce disperarea , urât e traiul în singurătate . Picură dulce roua dimineţii , învăluită în ceaţa ce ascunde mistere , plutesc uşor norii aburiţi de veşnicul balans al furtunilor solare , mângaie cerul coama dealurilor frânte de mormane de suspine înmănunchiate în doine ,curse din fluiere de alun cioplite în ceas de seară. Iubesc această stare de morbiditate , legănându-mă între două lumi , sfâşietor este dorul de un gând ce vine dispre tine şi se abate nemilos către adăpostul minţii mele , călărind apusul plângăcios şi trist . Supuse sunt simţurile , toate deopotriva , îmi crapă sufletul în mii de bucăţi ca un mozaic strivit sub apăsarea nemiloaselor şenile , răbdarea îmi este pusă la grea încercare . Mă chinuiesc iubirile neîmplinite , veştejite în stadiul de boboc şi-mi vărs focul pe amanţii virtuali , ordon timpului să stea şi timpul continuă să curgă , îmi înec amarul în cana mea cu ceai de tei , ignor provocările destrăbălate , deşi tânjesc după fiori şi pătrunderi alunecoase printre petalele unei flori .Nu pot cuprinde atât vacarm , nu pot să mai înghit atât amar , mai pot doar să alerg după o ultimă speranţă .

De Elena M